Cât de mult sport trebuie să faci pentru a compensa pentru o zi întreagă de stat la birou
Știm prea bine că dacă petrecem ore întregi pe scaun nu este bine pentru sănătate, însă cât de mult sport este necesar pentru a combate impactul negativ al unei zile întregi de stat la birou? Un nou studiu sugerează că în jur de 30 – 40 de minute pe zi de exerciții fizice intense ar trebui să fie suficiente.
Până la 40 de minute de „activitate fizică moderată sau viguroasă” în fiecare zi sunt de ajuns pentru a compensa pentru 10 de ore de stat, arată cercetările, deși orice fel de exerciții fizice ajută într-o anumită măsură.
Noi studiu se bazează pe o meta-analiză a nouă studii anterioare, care au implicat un număr total de 44.370 de persoane din patru țări diferite ce au purtat diverse tipuri de dispozitive pentru monitorizarea activității.
Legătura dintre activitatea fizică și riscul de deces prematur, observată la mii de persoane
Analiza a descoperit că riscul decesului în rândul celor cu un stil de viață mai sedentar a crescut pe măsură ce timpul alocat activității fizice moderate sau intense a scăzut.
„În cazul indivizilor activi care desfășoară în jur de 30 – 40 de minute de activitate fizică moderată sau intensă, legătura dintre timpul extrem de sedentar și riscul decesului nu este semnificativ de diferit față de cei cu timp sedentar redus”, scriu cercetătorii.
Cu alte cuvinte, niște activități fizice rezonabil de intense, precum grădinăritul, mersul alert sau deplasarea cu bicicleta, îți pot reduce riscul de deces prematur la nivelul la care ai fi dacă nu ai petrece deloc timp stând la birou. Această legătură a fost observată în cazul a mii de oameni.
Câteva metode prin care oamenii pot fi mai activi
Cercetările susțin în mare parte sfaturile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care recomandă 150 – 300 de minute de intensitate moderată sau 75 – 150 de minute de intensitate viguroasă în fiecare săptămână pentru a combate comportamentul sedentar, potrivit Science Alert.
Urcatul pe scări, joacă cu cei mici sau cu animalele de companie, participarea la cursuri de yoga sau dans, mersul alert și desfășurarea treburilor prin gospodărie sunt câteva dintre metodele prin care oamenii pot fi mai activi. De asemenea, dacă nu poți începe cu 30 – 40 de minute, cercetătorii recomandă să ajungi treptat la acel interval de timp.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Folosirea măștii în timpul exercițiilor fizice nu ne afectează plămânii
Vești bune, exercițiile pe care le facem acasă la fel de eficiente precum cele din sala de forță
Exercițiile fizice încetinesc dezvoltarea cancerului prin intermediul sistemului imunitar