Un asteroid „potențial periculos” și la fel de mare ca Burj Khalifa va trece, duminică, pe lângă Pământ

28 11. 2020, 09:00

Un asteroid cu un diametru de peste 500 de metri va trece pe lângă Pământ, duminică, 29 noiembrie, cu o viteză amețitoare de 90.000 de km/h.

Asteroidul (153201) 2000 WO107 este la fel de mare cât cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, care are o înălțime de 830 de metri, și este așteptat să treacă pe lângă planeta noastră, duminică, 29 noiembrie, la ora 12:09 (ora României).

GALERIE FOTO

Oamenii de știință monitorizează roca spațială încă de când a fost descoperită în anul 2000, de către astronomii din New Mexico. NASA a identificat asteroidul ca fiind „un obiect din apropierea Pământului” (NEO) pentru că se va apropia la 1,3 unități astronomice de Terra. O unitate astronomică este măsura distanței dintre Pământ și Soare, care este în jur de 150.000.000 de km.

Un „asteroid potențial periculos”

Totodată, roca spațială a fost clasată drept un „asteroid potențial periculos” de către autorități. Din fericire pentru noi, asteroidul este așteptat să treacă la o distanță de 4.302.775 km de Terra.

Deși distanța aceasta pare destul de mare încât să nu ne facem griji, clasificarea de NEO înseamnă că NASA își va pregăti „Planul de Acțiune și Strategia Națională în eventualitatea unui obiect în apropiere de Pământ” (National Near-Earth Object Preparedness Strategy and Action Plan) pentru cel mai grav scenariu posibil.

2000 WO107 este mai mare decât 97% dintre asteroizi

Potrivit experților, aceasta nu este prima și nici ultima oară când asteroidul 2000 WO107 trece pe lângă noi.

„2000 WO107 orbitează Soarele la fiecare 318 zile, adică 0,87 ani. Orbita sa este foarte eliptică. 2000 WO107 are un diametru de aproximativ 500 de metri, astfel că este mic în termeni absoluți, însă mai mare decât 97% dintre asteroizi, putând fi comparat cu Golden Gate Bridge”, au explicat astronomii, potrivit Earth Sky și 7News.com.au.

NASA definește asteroizii drept „rămășițe stâncoase ale formării sistemului nostru solar, din urmă cu 4,6 miliarde de ani”. De asemenea, astronomii cred că există în jur de 1.031.488 de asteroizi.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ecosisteme microbiene antice au fost descoperite sub craterul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor

Un asteroid s-a apropiat la o distanță record de Terra pe 13 noiembrie, iar oamenii de știință nici nu au știut

Asteroidul care ar putea lovi Pământul în anul 2068. Astronomii au calculat care sunt șansele coliziunii

Un asteroid din orbita lui Marte ar putea fi chiar „geamănul furat” al Lunii noastre