Ecosisteme microbiene antice au fost descoperite sub craterul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor
Cum a apărut viața pe Pământ? Cum a supraviețuit Hadeanului, o perioadă în care coliziuni repetate au produs cratere masive de mii de kilometri în diametru în suprafața Pământului?
Acele coliziuni au transformat planeta noastră într-un peisaj infernal, unde oceanele fierbeau și atmosfera era plină de vapori de rocă.
În mod ironic, exact acele coliziuni devastatoare au creat un vast paradis subteran pentru viața timpurie a Pământului. Acolo, viața primitive a găsit adăpostul și energia necesară. Dovezile care atestă asta provin tocmai de la cel mai cunoscut eveniment de extincție de pe Terra, anume craterul de impact Chicxulub.
Ipoteza originii vieții prin impact
Un nou studiu a prezentat dovezi care arată că Chicxulub a fost gazdă pentru o rețea subterană uriașă de izvoare hidrotermale care ar fi putut oferi un sanctuar pentru viața microbiană.
Însă, multe alte cratere de impact produse mult mai devreme ar fi putut oferi aceleași tip de sanctuar. Studiul a fost publicat în jurnalul Astrobiology și autorul principal este David Kring de la Institutul Lunar și Planetar.
Ideea că viața ar fi putut apărea și persista în rețeaua de sub craterul de impact este numită ipoteza originii vieții prin impact, iar David Kring este unul dintre oamenii de știință cei mai cunoscuți care susțin această teorie. În noul studiu, Kring și colegii săi au prezentat dovezi obținute prin programele International Ocean Discovery și International Continental Scientific Drilling.
Prin intermediul acelor programe au fost obținute roci din craterul Chicxulub, iar studiul a fost desfășurat pe baza a 15.000 de kilograme de rocă extrasă de la o adâncime de 1,3 kilometri. Cercetătorii au descoperit mici sfere de pirită numite „framboide” în mostre, cu un diametru de doar 10 milionimi dintr-un metru.
Viața are nevoie de energie pentru a supraviețui
Din moment ce pirita este un ion de bisulfură, mineralul conține izotopi de sulf. Acești izotopi au arătat că „framboidele” au fost formate de microbi, iar acei microbi au făcut parte dintr-un ecosistem care s-a adaptat la lichidul fierbinte care a curs prin rețeaua subterană. Acea rețea a fost prezentă sub craterul de impact Chicxulub, potrivit Science Alert.
Viața are nevoie de energie pentru a supraviețui, iar această viață microbiană și-a căpătat energia din reacțiile chimice din sistemul de rocă și lichide. Cercetările ulterioare au arătat că acea regiunea a fost împânzită cu un sistem vast de izvoare hidrotermale. Acum, noul studiu arată că sistemul de izvoare găzduia și viață.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un asteroid și nu activitatea vulcanică a dus la dispariția dinozaurilor
Asteroidul care a dus la extincția dinozaurilor a avut „cel mai periculos” unghi posibil
Doi fermieri chinezi au găsit fosilele unor dinozauri care au murit în timp ce dormeau