Un nou vaccin antigripal pe bază de plante a fost testat la scară largă în două studii clinice, o premieră pentru cercetările privind vaccinurile.
Vaccinul conține particule similare virusurilor care se aseamănă cu tulpinile gripale aflate în circulație, extrase din rude ale tabacului australian care au fost modificate genetic astfel încât să producă proteine virale.
Din cele două studii clinice au făcut parte aproape 23.000 de oameni și rezultatele sugerează că vaccinul derivat din plante nu este doar sigur, dar poate fi și comparat cu vaccinurile antigripale comerciale actuale.
„Din câte știm, aceste studii și programul de dezvoltare care le-a urmat sunt cele mai mari demonstrații de până acum ale potențialului unei platforme pe bază de plante pentru a produce un vaccin uman sigur, eficient și imunogen”, au explicat cercetătorii.
În fiecare an, vaccinurile care ne protejează împotriva gripei trebuie să fie reformulate pentru noul sezon gripal, ceea ce este o provocare imensă pentru cercetători.
Virusul Influenza este un fel de „cameleon”, schimbându-și constant moleculele proteice de la suprafață, astfel că cercetătorii caută în continuu noi modalități de a îmbunătăți tehnologia actuală pentru vaccinuri.
Majoritatea vaccinurilor împotriva virusului Influenza sunt dezvoltate folosind particule de virus crescute și recoltate de la ouă de găini sau celule crescute în laborator, ceea ce durează luni bune chiar și după ce oamenii de știință stabilesc ce tulpini ale virusului trebuie să aibă ca țintă.
Plantele pot fi modificate genetic pentru a produce anumite proteine, astfel că pot fi o alternativă care ne-ar ajuta să ne sporim capacitatea de a produce vaccinuri împotriva gripei sezoniere.
Tehnica ar putea să ajute și combaterea complicațiilor întâlnite în modul în care vaccinurile antigripale actuale sunt produse, în urmă cărora vaccinurile uneori devin mai puțin eficiente. Cercetătorii au testat vaccinul derivat din plante în două studii clinice, sponsorizat de compania de biotehnologie din Canada care a dezvoltat și tehnica.
Primul studiu a implicat mai mult de 10.000 de adulți din Asia, Europa și America de Nord, cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani, și a fost conceput pentru a arăta că vaccinul poate preveni 70% dintre participanții la studiu să dezvolte boli respiratorii sau similare gripei în timpul unui singur sezon gripal.
Deși obiectul nu a fost atins în timpul studiului, vaccinul a protejat în jur de o treime dintre participanți împotriva tulpinilor care circulau în timpul iernii în emisfera nordică între 2017 și 2018, potrivit Science Alert.
Rezultatul ar putea părea slab, însă eficiența vaccinurilor antigripale comerciale variază de la an la an în funcție de cât de bine se potrivește vaccinul cu diferite tulpini de gripă care circulă în acea perioadă.
Astfel, în urma datelor colectate între 2017 și 2018, cercetătorii au concluzionat că vaccinul derivat din plante a oferit un nivel de protecție „în mare parte similar” cu cel al vaccinurilor comerciale folosite în timpul acelui sezon gripal, ceea ce reprezintă un rezultat acceptabil.
Al doilea studiu a implicat alți 12.700 de oameni cu vârste de peste 65 de ani. Acest aspect este important pentru că sistemul imunitar al bătrânilor are tendința să slăbească odată cu vârsta, astfel că aceștia sunt mai vulnerabili în fața infecțiilor. Vaccinul derivat din plante a stimulat mai puțin reacția anticorpilor din cazul vârstnicilor, rezultatul fiind oarecum așteptat, însă a activat o creștere substanțială a celulelor imunitare care reacționează în cazul infecțiilor similare gripei.
Un vaccin experimental a fost testat de CureVac
Unele vaccinuri-candidate împotriva COVID-19 ar putea crește vulnerabilitatea la HIV