Top 10 specii de hominizi care au dispărut de-a lungul timpului
De-a lungul timpului au existat mai multe specii umane, urme ale ADN-ului acestora putând fi descoperite în codul nostru genetic.
În secolul al XVIII-lea, Carolus Linnaeus a pus bazele unui sistem de clasificare în limba latină pentru speciile planetei și ne-a etichetat ca Homo sapiens, adică „om înțelept”. În 1859, Charles Darwin și-a publicat teoriile despre selecția naturală sau despre modul în care speciile se schimbă prin adaptarea la mediul lor, acei indivizi cu trăsături de succes au șanse mai mari să supraviețuiască pentru a transmite mai departe aceste trăsături.
O astfel de evoluție de la cimpanzeu la om ar dura multe milenii, din fericire, arheologii au descoperit multe tipuri diferite de fosile de specii dispărute care prezintă similarități atât cu cimpanzeii, cât și cu oamenii. Prin examinarea structurii osoase, a dinților și a ADN-ului, cercetătorii pot face presupuneri solide cu privire la mobilitatea, dieta, dimensiunea creierului, vârsta și modul în care am putea fi înrudiți cu aceste specii.
Hominizii sunt grupul de specii care include oameni, cimpanzei, gorile și urangutani și o parte dintre strămoșii apropiați, cu care împărtășesc o serie de caracteristici. How Stuff Works a creat o listă cu zece astfel de specii cu care suntem înrudiți, dar care au dispărut de multă vreme.
10. Ardipithecus Ramidus
În 2009, arheologii l-au găsit pe „Ardi”, un schelet surprinzător de intact al speciei Ardipithecus ramidus, una dintre cele mai vechi specii de hominide care a fost descoperită până acum. Ardi și familia ei au trăit acum aproximativ 4,5 milioane de ani în ceea ce este acum Etiopia.
Descoperirea unei porțiuni semnificative din scheletul lui Ardi și nu doar craniul și dinții, ca în cazul speciilor descoperite înainte, a fost un pas important pentru știință. Astfel, acest schelet a dezvăluit o mare parte din structura corpului lui Ardi.
Brațele și degetele lui Ardi erau lungi, cu palmele și încheieturile scurte, care probabil erau flexibile, bazinul era scurt și lat, iar picioarele puteau adaptate bipedalismul. Toate acestea sugerează că Ardi a urcat în copaci, probabil că ar putea merge pe două picioare și nu și-a folosit articulațiile pentru a merge prea mult.
9. Australopithecus Afarensis
Începând cu anii 1970, arheologii au descoperit multe exemplare ale speciei în Kenya, Tanzania și Etiopia. Cercetătorii au la dispoziție pentru analize o mare parte a unui schelet adult și un schelet aparținând unui copil, pe lângă fragmente de membre, mandibule și cranii.
Un exemplar, supranumit „Lucy”, avea o înălțime de aproximativ un metru, iar un alt exemplar, numit „Kadanuumuu” avea o înălțime de 1,5 până la 1,7 metri. După cum putem vedea, această specie a avut dimorfism sexual semnificativ, ceea ce înseamnă că masculii și femelele speciei au dimensiuni diferite, spre deosebire de Ardipithecus ramidus, de exemplu.
8. Australopithecus Africanus
Specia Australopithecus africanus deține un loc special în istoria arheologiei și paleoantropologiei, deoarece descoperirea și identificarea sa ca hominid timpuriu în anii 1920 i-a ajutat pe oamenii de știință să identifice Africa drept casa strămoșilor umani.
Această specie a trăit între 3,3 și 2,1 milioane de ani în urmă în Africa de Sud și avea un creier mai mare și dinți mai mici decât speciile mai vechi cu care se înrudea. Chipul său este, de asemenea, mai scurt și seamănă mai mult cu un chip uman. Dovezile indică faptul că avea brațele lungi, umerii mobili și mâini mari, iar asta înseamnă faptul că specia putea urca în copaci, dar oasele piciorului, bazinului și picioarelor sugerează că această specie era și bipedă.
7. Paranthropus Boisei
Trăind între 2,3 milioane și 1,4 milioane de ani în urmă în Tanzania, Etiopia și Kenya, Paranthropus boisei a prosperat timp de aproximativ 1 milion de ani. Din păcate, încă nu am descoperit niciun exemplar pentru corp sau membre, dar avem câteva bucăți de craniu, maxilar și dinți care indică cât de fascinantă a fost această specie.
Boisei este poreclit și „spărgătorul de nuci” din cauza dinților mari și a fălcilor puternice. Cu toate acestea, uzura pe dinți sugerează că, deși ar putea mesteca alimente tari, de obicei nu au făcut-o. Craniul este scurt din față în spate, dar are pomeți largi și orificii largi pentru ochi. Faptul că fața lui Boisei nu s-a modificat la fel de mult ca în cazul speciilor de hominide anterioare sugerează o progresie către caracteristici mai asemănătoare omului.
6. Homo Habilis
Fosilele acestei specii indică faptul că avea brațe lungi și oase ale feței proeminente mai asemănătoare maimuțelor, dar specia avea și mai multe trăsături asemănătoare omului decât speciile mai vechi, inclusiv un creier mai mare și dinți mai mici. Poate că membrii acestei specii au evoluat cu dinți mai mici pe măsură ce au învățat să mănânce alimente mai eficiente din punct de vedere energetic, care au necesitat mai puțină mestecare
Paleoantropologii speculează că această specie ar putea fi asociată cu cele mai vechi dovezi cunoscute ale oaselor care au fost tăiate și ciocănite. Acest lucru ar însemna că au mâncat carne și măduvă osoasă, iar dovezile dentare nu contrazic această ipoteză.
5. Homo Georgicus
Arheologii au dezgropat mai multe cranii și maxilare pe lângă alte fragmente osoase care aparțin acestei specii. Aceste fosile datează de acum 1,8 milioane de ani și reprezintă cel mai vechi hominid cunoscut care a trăit în afara Africii. Deși proporțional georgicus era asemănător cu structura corporală a oamenilor moderni, această specie avea un creier relativ mic și avea o înălțime mai mică de doar 1,5 metri înălțime.
În mod uimitor, unul dintre cranii arată dovezi că individul a supraviețuit o vreme după ce și-a pierdut dinții. Într-o cultură mai primitivă, acest lucru ar fi fost imposibil, dar aceasta este o dovadă că a existat o structură socială de sprijin care a ajutat la îngrijirea acestui individ.
4. Homo Ergaster
În 1984, arheologii au descoperit un exemplar de Homo ergaster, acesta fiind scheletul cunoscut sub numele de „Băiatul din Turkana”. Cercetătorii explică faptul că acesta este un schelet aproape complet, dezvăluind mult mai multe detalii despre specia sa. Avea un bazin îngust care indică faptul că se simțea foarte confortabil mergând vertical pe două picioare, iar brațele sale erau mai scurte și picioarele mai lungi decât cele ale predecesorilor săi.
Aspectul cel mai interesant, care a atras atenția oamenilor de știință a fost acela că deși probabil nu era complet dezvoltat, scheletul măsura 1,6 metri înălțime, ceea ce înseamnă că ergaster este prima specie din genul Homo despre care știm că a atins înălțimea oamenilor moderni
3. Homo Erectus
Primele dovezi ale existenței acestei specii au fost descoperite inițial în 1891 pe insula Java din Indonezia. Această specie a trăit de acum 1,8 milioane de ani până acum 30 000 de ani. Craniile fosilizate descoperite arată că această specie avea o boltă craniană lungă, adăpostind un creier relativ mare, pe lângă o față largă și sprâncene mari.
Paleoantropologii au reușit să concluzioneze că erectus era înalt și mergea în poziție verticală. Topoarele găsite în Africa sunt absente în special în cazul exemplarelor din Asia, însă sugerează că speciile au părăsit Africa înainte de invenția lor sau că au fabricat instrumente din alte materiale disponibile.
2. Homo Heidelbergensis
Această specie a trăit în Europa cu 600.000 până la 200.000 de ani în urmă, în epoca Pleistocenului Mijlociu, ceea ce înseamnă că a fost probabil prima specie de hominizi care a trăit într-un climat rece. Pentru a prospera într-un astfel de mediu a fost nevoie de câteva inovații importante. Aceasta a inclus construirea de adăposturi, urme ale acestora, care datează de acum 400.000 de ani fiind descoperite în Franța.
Unii cercetători speculează că probabil au stăpânit și focul și asta deoarece în Israel, dovezile despre lemnul ars și uneltele forjate în foc datează de acum 790.000 de ani. Dovezile diferitelor instrumente solide și a resturilor mari de animale măcelărite sugerează că heidelbergensis a fost, de asemenea, un vânător eficient.
1. Homo Neanderthalensis
Homo neanderthalensis este cea mai apropiată specie de oamenii moderni și, de-a lungul timpului, cercetătorii au descoperit câteva schelete complete ale speciei. Prin urmare, știm destul de multe despre ele, dar multe detalii rămân neclare, inclusiv modul în care se încadrează exact neanderthalienii în arborele nostru genealogic. Dovezile arată că oamenii moderni s-au încrucișat cu neanderthalieni, dar că nu am evoluat din ei.
Această specie a prosperat în Europa și chiar în Asia. Ei tindeau să fie mai scunzi decât oamenii moderni. Aveau umeri largi, brațe și picioare puternice și un piept mare. Paleoantropologii speculează că statura scurtă ar fi putut fi o adaptare pentru a face față vremii mai reci pentru a conserva căldura corpului. O altă posibilă explicație este că această construcție mai robustă și mai dură a fost o adaptare la un stil de viață brutal. Într-adevăr, rămășițele fosile prezintă multe răni. Au vânat animale și au mâncat multă carne, dar s-au bucurat și de fructe de mare și plante.