Un experiment recent a arătat ce efecte pot avea microdozele de LSD
Noi cercetări adaugă credibilitate anecdotelor privind microdozarea dietilamidei acidului lysergic (LSD) pentru concentrare, adică administrarea în doze scăzute a drogului psihedelic pentru a simți efectele.
Studiul a fost publicat în jurnalul European Neuropsychopharmacology.
Oamenii de știință de la Universitatea Basel din Elveția și Universitatea Maastricht din Țările de Jos le-au administrat voluntarilor o doză mică de LSD sau de placebo, iar apoi le-au măsurat abilitatea de a fi atenți și de a procesa informații, precum și starea de spirit.
La fel ca majoritatea cercetărilor privind drogurile psihedelice, noul studiu a fost limitat și redus, așa că rezultatele ar trebui considerate cu circumspecție. Însă, echipa de cercetători a descoperit diferențe clare între nivelurile dozelor de LSD, identificând limitele la care LSD este sau nu folositor.
Unii participanți la experiment s-au simțit mai prietenoși
O doză recreațională tipică de LSD are în jur de 100 micrograme. Totuși, în acest caz, medicii au redus considerabil dozajul.
Cei 24 de voluntari ai studiului, care au spus că au folosit psihedelice în medie de 2,75 ori înainte de participarea la experiment, au primit fie 5, 10 sau 20 micrograme de LSD, iar un al patrulea grup a primit placebo pentru ca oamenii de știință să fie siguri că orice schimbări erau cauzate în mod direct de drog. Fiecare grup a conținut doar șase voluntari, așa că un studiu mai amplu ar fi necesar pentru a valida rezultatele acestuia, însă acest experiment este primul care arată diferențele dintre varietatea de reacții individuale la fiecare nivel de dozaj.
La cinci micrograme, voluntarii au reușit să se concentreze și să fie atenție, efectul reapărând în grupul cu cel mai mare dozaj, de 20 micrograme, dar voluntarii au raportat o stare mai accentuată de anxietate. De asemenea, grupul care a primit cinci micrograme s-a simțit mai prietenos, potrivit studiului.
Cele mai semnificative efecte au apărut la dozajul de 20 de micrograme
La 10 micrograme, participanții au început să se simtă mai conștienți, potrivit studiului, efectul fiind prezent și în rândul voluntarilor din grupul cu 20 de micrograme. Cum era de așteptat, cele mai semnificative efecte au apărut la dozajul de 20 de micrograme, participanții având cea mai notabilă îmbunătățire a stării de spirit, însă au simțit cea mai multă confuzie, potrivit Futurism.
Totuși, dacă vrei și tu să încerci microdoze, studiul nu oferă un ghid de instrucțiuni, în afară de faptul că sugerează că nu ar avea niciun sens ca o persoană să consume o doză mai mică de cinci micrograme. Cu toate acestea, cercetările oferă altor oameni de știință un ghid astfel încât să afle ce efecte ale LSD apar la fiecare doză.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Ketamina poate fi folosită pentru depresie. Cercetătorii nu știu însă cum funcționează
Ciupercile halucinogene ar putea înlocui medicamentele antidepresive
Savanţii au reuşit (probabil) să afle cum funcţionează LSD-ul