Un studiu în laborator a demonstrat că virusul SARS-CoV-2 poate rezista timp de 28 de zile pe unele suprafețe

13 10. 2020, 08:41

Un grup de cercetători din Australia tocmai a publicat ce pare a fi o descoperire destul de îngrijorătoare. Virusul SARS-CoV-2 este viabil pe suprafețe precum sticlă sau bancnote chiar și după 28 de zile.

Având în vedere că mare parte din cercetare se concentreză pe particulele respiratoria de la tuse, strănutat sau vorbit, acest studiu amintește faptul că trebuie să fim foarte atenție și la ce suprafețe atingem.

Oamenii de știință au extras o tulpină de SARS-CoV-2 și au transferat-o într-o soluție concepută pentru a mima mucus uman. Concentrația finală de virus din mucusul artificial a fost de 4.97 × 107/mL, despre care cercetătorii au aproximat că este în jur de cantitatea de virus prezentă în mucusul unui pacient infectat cu COVID-19 care are o încărcătură virală destul de mare.

Care au fost suprafețele testate de oamenii de știință

„Deși cantitatea de virus folosită în acest studiu este ridicată, aceasta reprezintă cantitatea plauzibilă de virus care ar putea fi depozitată pe o suprafață”, a scris echipa de la Australian Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO).

Apoi, oamenii de știință au lăsat mucusul să se usuce pe oțel inoxidabil, sticlă, vinil, bumbac, bancnote din polimer și hârtie la trei temperaturi diferite de 20, 30 și 40 de grade Celsius, fără expunere la lumină.

Oamenii de știință au colectat mostre din mucusul uscat la intervale de o oră și 1, 3, 7, 14, 21 și 28 zile de la inoculare.

Studiul demonstrează cât de rezistent este virusul SARS-CoV-2

Echipa a descoperit că virusul a rămas și a putut fi detectat până la 28 de zile pe majoritatea suprafețelor la temperatura de 20 de grade Celsius. Singura excepție a fost bumbacul, care a ajuns sub limita de detecție după șapte zile.

„Experimente similare pentru virusul Influenza A au descoperit că acesta a supraviețuit pe suprafețe timp de 17 zile, astfel că asta demonstrează cât de rezistent este noul coronavirus”, a spus Debbie Eagles, unul dintre cercetătorii CSIRO.

Totuși, la temperaturi mai ridicate, virusul nu a supraviețuit foarte mult timp. Într-un interval de 3 – 21 de zile, virusul a ajuns sub limita de detecție pe suprafețele din sticlă, vinil, oțel inoxidabil, bancnote din polimer și hârtie la 30 și 40 de grade Celsius.

Cele mai bune metode de protecție împotriva COVID-19

Deși acest studiu este important pentru că amintește faptul că trebuie să ne spălăm pe mâini și să fim atenți la mediul din jurul nostru, nu ar trebui să schimbe modul în care oamenii obișnuiți se protejează în timpul unei pandemii, potrivit Science Alert.

Știm că ruta principală de transmisie este atunci când cineva tușește, respiră sau vorbește în fața altei persoane (în special fără să poarte mască). Deși virusul se poate răspândi dacă oamenii ating suprafețe infectate și apoi își ating fața, virusul poate fi șters cu ușurință prin folosirea regulată a dezinfectanților cu o concentrație de alcool de cel puțin 70%.

Purtarea măștii de protecție, evitarea spațiilor aglomerate, spălarea frecventă pe mâini și curățarea suprafețelor rămân cele mai bune metode de protecție.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un studiu a arătat pentru prima oară că anticorpii de COVID-19 pot rezista în corp cel puțin trei luni după infectare

Coronavirusul rămâne în aer timp de câteva ore și se transmite la distanțe mai mari de 1,5 metri

10 mituri despre COVID-19

În timp ce ne luptăm cu pandemia de COVID-19, o altă criză medicală devastatoare este gata să izbucnească