Cea mai mare provocare legată de descoperirea vieții pe Enceladus
Oamenii de știință lucrează la o serie de reguli de protecție planetară care ar putea să crească șansele de reușită ale unei potențiale misiuni pe Enceladus, satelitul planetei Saturn.
Posibilitatea descoperiri vieții extraterestre pe planetele și sateliții din Sistemul Solar se dovedește a fi extrem de interesantă, dar, din nefericire, în prezent, tehnologia de care agențiile spațiale dispun se dovedește a fi încă limitată. Una dintre lumile care ar putea adăposti viața extraterestră este Enceladus, satelitul înghețat al planetei Saturn, iar oamenii de știință care plănuiesc o misiune către acesta explică faptul că posibila contaminare cu materie organică terestră ar putea să devină un impediment major, notează Space.
Shannon MacKenzie, expertă în științe planetare al Laboratorului de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins din SUA, și colegii ei au început să lucreze la un studiu conceptual al misiunii pentru o misiune de detectare a vieții la Enceladus, au știut că trebuie să fie atenți la nava lor spațială. Studiul acestora a fost unul dintre cele trei comandate pentru a oferi un raport independent care stabilește prioritățile NASA legate de construirea unei potențiale nave spațiale.
Provocările unei misiuni pe Enceladus
MacKenzie a condus echipa care a gândit un concept de misiune supranumit Enceladus Orbilander, o singură navă spațială care ar putea orbita mai întâi luna lui Saturn, apoi să aterizeze pe suprafața ei înghețată, pentru a căută semne de viață. În timpul ambelor faze ale misiunii, echipa a avut nevoie să ia în considerare liniile directoare de protecție planetară, care sunt menite să reducă posibilitatea ca o navă spațială să meargă într-un mediu locuibil și să ducă acolo forme de viața terestră.
Pentru a se încadra în regulile de protecție planetară ale NASA echipa a trebuit să analizeze trei aspecte ale operațiunilor navei spațiale: cum să mențină o altitudine sigură în timpul fazei orbitale, cum să evitate o aterizare accidentală într-un loc fragil de pe scoarța înghețată și ce s-ar întâmpla cu nava spațială după ce și-a terminat misiunea.
Vulnerabilitatea, dar și potențialul de adăpostire a vieții în cazul satelitului Enceladus este reprezentată de oceanul său subteran, care se evaporă în spațiu prin din emisfera sudică a lunii. Oceanul respectiv găzduiește elemente de chimie organică, apă lichidă și energia, cele trei componente pe care oamenii de știință le-au identificat drept cruciale pentru viață. Dar niște microbi ar ajunge acolo și ar începe să prospere, acesta ar scenariul de coșmar al astrobiologilor. Deci, indiferent dacă nava se află pe orbită sau la suprafață, este crucial să ne asigurăm că nava spațială rămâne departe de oceanul respectiv, a spus MacKenzie.
Preocupările de protecție planetară au determinat trimiterea ultimului vizitator al lui Saturn, nava spațială Cassini în atmosfera planetei pentru a se topi în norii, pentru ca sonda să nu contamineze Enceladus sau o altă lume potențial locuibilă. Finalul lui Orbilander ar fi mai puțin dramatic: întrucât misiunea va ateriza în cele din urmă pe Enceladus, elimină necesitatea de a face față potențialei rătăciri necontrolate a unei nave spațiale.
Contaminarea lumilor vizitate
Riscul de contaminare trebuie luat în calcul și atunci când vine vorba de alegerea unui loc de aterizare. În plus față de asigurarea faptului că zona de aterizare găzduiește date științifice semnificative și este sigură pentru aterizare în sine, echipa trebuie să se asigure că nava spațială ar putea rămâne acolo la nesfârșit, fără a intra vreodată în contact cu oceanul subteran.
„Vrem să ne asigurăm că nu aterizăm într-o zonă prea caldă, așa că nu aterizăm direct pe dungile de tigru, de exemplu”, a spus MacKenzie, făcând referire la fisurile paralele care cicatrizează regiunea polară sudică a lui Enceladus.
Pentru o misiune care își propune să detecteze semne de viață, riscurile legate de biologia terestră sunt mai ridicate. Echipa trebuie, de asemenea, să aibă încredere că informațiile interesante de pe Enceladus nu provin de fapt de la forme de viață terestre. Un element cheie al îndeplinirii acestui obiectiv este asigurarea unui grad de curățenie cât mai mare posibil înainte de lansare. Dar, indiferent cât de atentă este o echipă de misiune, unele materiale biologice tot vor rămâne.
MacKenzie și restul echipei Orbilander au construit, de asemenea, într-un al doilea mecanis pentru a spori încrederea în potențialele semnale biologice apărute pe Enceladus: testarea unor mostre goale pentru calibrarea instrumentelor.