Cei mai vechi spermatozoizi descoperiți până acum au fost găsiți într-un chihlimbar
Cei mai vechi spermatozoizi din lume descoperiți până acum au fost găsiți într-o bucată de chihlimbar care s-a întărit în vremea în care uriași precum spinozaurii dominau Terra.
Spermatozoizii provin de la o creatură mult mai mică, din clasa ostracodelor. Cunoscute colocvial drept „semințe de creveți”, ostracodele cresc de obicei doar până la câteva zecimi dintr-un centimetru în lungime. Corpurile lor sunt protejate de o carapace bivalvă, prin care ies uneori mici apendice.
Chihlimbar de mărimea unui timbru poștal
Mii de specii de ostracode trăiesc în zilele noastre și multe dintre acestea au celule spermatozoide uriașe, cele mai lungi ajungând la 11,8 milimetri, mult mai lungi decât animalul care le produce. Acum, oamenii de știință au descoperit un exemplu al acestor celule spermatozoide imense de la ostracode din perioada cretacică, din urmă cu 100 de milioane de ani.
Spermatozoizii au fost descoperiți într-un disc de chihlimbar de mărimea unui timbru poștal, într-o mină din nordul Myanmar. În această mica fosilă se aflau 39 de ostracode, 31 dintre acestea aparținând unei specii nemaivăzute până acum, numită Myanmarcypris hui. Indivizii creșteau până la 0,59 milimetri în lungime.
Ouă cu un diametru mai mic decât cel al firului de păr uman
Mai mult, cercetătorii au găsit înauntru o femelă adultă M. hui. Țesuturile moi ale femelei erau conservate, inclusiv patru ouă minuscule (fiecare având un diametru de doar 50 de micrometri, mai puțin decât diametrul firului de păr uman) și o masă de ceva ce semăna cu „spaghetti” în recipientul seminal al femelei, informează Live Science.
Înainte de această descoperire, cel mai vechi lichid seminal de animal descoperit data din urmă cu 50 de milioane de ani. A fost găsit într-un cocon de vierme, în Antarctica. Cei mai vechi spermatozoizi de ostracode descoperite anterior datau din urmă cu 17 milioane de ani.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Oamenii de știință au aflat cum „înoată” cu adevărat spermatozoizii
Au fost descoperiţi cei mai vechi spermatozoizi: datează de acum 17 milioane de ani!
Cea mai veche spermă a putut fi folosită pentru inseminare şi a fost un succes
Noi roboţi inspiraţi din spermatozoizi pot înota în organism pentru a administra medicamente