Noi imagini tulburătoare arată cum inundă COVID-19 celulele plămânilor
Noi imagini surprinse cu ajutorul unui microscop electronic arată virusul SARS-CoV-2 acaparând celulele bronșice. Imaginile subliniază și mai mult importanța măsurilor de prevenție, precum spălatul pe mâini și purtarea măștii în spațiile publice.
Imaginile au fost publicate în New England Journal of Medicine și arată cât de prolific este coronavirusul în decurs de doar patru zile.
Imaginile au fost produse de Camille Ehre, asistent universitar la Marsico Lung Institute de la University of School of Medicine, alături de echipa sa. Cercetătorii au dorit să vadă modul în care coronavirusul ocupă căile respiratorii umane și ce se întâmplă cu celulele inundate.
În doar 96 de ore, producția de virus a explodat
După ce au expus celulele la coronavirus, oamenii de știință au așteptat ca infecția să apară. Apoi, au surprins imaginile cu celulele epiteliale cu ajutorul unui microscop electronic, un dispozitiv care folosește electroni pentru a ilumina specimenul și a transmite o imagine mărită a acestuia.
Cercetătorii au descoperit că o densitate mare de virioni, particule individuale ale virusului care există în afara celulei gazdă, au fost produse și acestea puneau stăpânire pe celule. În doar 96 de ore, producția de virus a explodat și a atins o multiplicitate a infecției de 3 la 1. Astea înseamnă că pentru fiecare celulă respiratorie erau trei virioni, potrivit Big Think.
Celulele infectate erau pe cale să explodeze
„Atunci când ne-am uitat la aceste culturi infectate, observația cea mai tulburătoare a fost numărul șocant de virioni produși de o singură celulă infectată. Unele dintre aceste celule infectate au fost atât de umplute cu virus încât s-au rotunjit și s-au desprins de epiteliu, dând impresia că erau pe cale să explodeze”, a spus Ehre.
Noile imagini surprinse de oamenii de știință amintesc de faptul că infecțiile cu COVID-19 pot devasta corpul uman.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Rafila, despre mare îngrijorare a OMS legată de pandemia COVID-19
Sputnik V, vaccinul produs de Rusia împotriva COVID-19, a fost lansat în circuit public
Un studiu a identificat un potențial tratament pentru COVID-19