Acești roboți pot stoca energie în „rezerve de grăsime”, la fel ca oamenii
O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Michigan (SUA) a creat „baterii biomorfe” care permit roboților să stocheze energie la fel cum fac oamenii, în rezervele de grăsime din corpul lor.
Ideea proiectului este de a crește masiv capacitatea bateriei roboților prin imitarea surselor de energie distribuite ale ființelor vii. Noile baterii pot însă stoca mult mai multă energie decât cele convenționale pe litiu-ion.
„Desing-urile roboților sunt restricționate de necesitatea bateriilor care ocupă adesea 20% sau mai mult din spațiul disponibil din interiorul lor sau o proporție similară din greutatea robotului”, a afirmat Nicholas Kotov, profesor de inginerie la Universitatea din Michigan și cercetător-șef al proiectului, potrivit Futurism.
Echipa condusă de acesta a precizat că noua baterie pe zinc ar putea crește considerabil densitatea energetică a roboților.
„Estimăm că roboții ar putea avea o putere de 72 de ori mai mare dacă exteriorul lor ar fi înlocuit cu baterii pe zinc, în comparație cu o singură baterie litiu-ion”, a afirmat Mingqiang Wang, unul dintre membrii echipei de cercetare.
Noile baterii sunt mai ecologice
De asemenea, bateriile oferă o flexilibiltate mai mare în ceea ce privește locul în care pot fi montate pe un robot și pot îndeplini mai multe funcții simultan.
„Bateriile pot îndeplini o sarcină dublă – de a stoca energie și de a proteja ‘organele’ robotului – imitând multifuncționalitatea țesuturilor grase care servesc la stocarea energiei în cazul ființelor vii”, a declarat Ahmet Emre, doctorand în inginerie biomedicală.
Bateria trece ionii de hidroxid printre un electrod de zinc și aer printr-o membrană specială acoperită cu un strat de „nanofibre de aramide”. Aceste materiale se găsesc în vestele Kevlar (de protecție anti-glonț) și în geluri de polimeri pe bază de apă și nu sunt în mare parte toxice. Asta înseamnă că, în comparație cu bateriile litiu-ion, noile baterii pe zinc sunt mult mai ecologice.
Au însă o limitare: rămân la o capacitate ridicată pentru circa 100 de încărcări, mult mai puțin decât cele litiu-ion. Cercetătorii afirmă că înlocuirea lor nu ar fi doar relativ ieftină, ci ar putea fi ușor reciclate.
Cercetarea a fost publicată în Science Robotics.
Vă recomandăm să citiți și:
Vor putea zidurile să stocheze energie? Cercetătorii au transformat o cărămidă într-o baterie
O nouă baterie cu litiu are un timp de încărcare mai scurt și un risc mai redus de explozie
Tesla lucrează la o baterie care va mări considerabil autonomia modelelor sale
O baterie nouă poate alimenta dispozitivele pentru cinci zile