Inginerii au creat o dronă care dă din ”aripi”
Acest design a fost inspirat de modul în care zboară păsările.
Natura se dovedește o sursă continuă de inspirație pentru ingineri, aceștia reușind recent să prezinte o dronă cu aripi, inspirată de către păsări. Cercetătorii explică faptul că dezvoltarea acestui design a fost posibilă prin aplicare ingineriei inverse asupra modului în care zboară păsările, notează Science Alert.
Inginerii care au lucrat la acest proiect sunt de părere că ornitopterul lor are potențialul de a depăși performanțele dronelor actuale care folosesc o configurație statică a aripilor.
Ornitopterele, mașinării bazate pe zborul păsărilor
Oamenii de știință explică faptul că dronele actuale se bazează pe elice și pe aripi statice, în timp ce ornitopterele se folosesc de aripi pentru a-și asigura forța necesară menținerii în aer. Relația complexă dintre aerodinamica și mișcările aripilor permite păsărilor și insectelor să zboare în moduri imposibile pentru drone convenționale.
Aceste model de dronă cu aripi poate zbura în moduri diferite față de dronele convenționale și chiar să economisească energie în anumite situații. Dronele cu mai multe rotoare pot să plutească destul de bine, explică experții, dar au nevoie de mai multă energie pentru a se deplasa înainte.
Aripile sunt soluția originală a naturii la nevoia de a zbura atât rapid cât și lent, precum și de a aterizarea și decola oriunde. Pentru o pasăre sau o insectă, fiecare parte a sistemului este folosită pentru zbor fără a transporta propulsoare redundante sau aripi suplimentare.
Citește și:
Cercetătorii propun folosirea dronelor pentru a reduce populațiile de țânțari
Raport al unei experte ONU: lumea intră într-o nouă epocă a dronelor militare
Universitatea din România unde se fac cercetari despre drone
Alimentarea în timpul zborului, soluţia pentru prelungirea perioadei de utilizare a unei drone