Noi molecule puternice ar putea omorî tipurile de cancer pe care alte terapii nu le-au putut elimina
Oamenii de știință au identificat și dezvoltat două molecule puternice care par să oprească creșterea tumorilor de la mai multe tipuri de cancer, chiar și atunci când alte tratamente nu mai funcționează, cel mai probabil din cauza apariției rezistenței la medicamente a organismului.
Moleculele, numite CS1 și CS2, fac parte dintr-o proteină cunoscută drept „alpha-ketoglutarate-dependent dioxygenase”. Poreclită FTO, proteină joacă un rol crucial în dezvoltarea și progresarea cancerului, în special din cauza faptului că reglează celulele stem canceroase (CSC) și modul în care acestea păcălesc sistemul imunitar. Cu alte cuvinte, FTO ajută creșterea, regenerarea, metastaza și păcălirea sistemului imunitar de către celulele canceroase.
„Acești inhibitori de cancer pe care i-am dezvoltat sunt de cel puțin 10 ori mai eficienți în uciderea celulelor de leucemie mieloida acută (AML) față de alți inhibitori FTO”, a spus Jianjun Chen, unul dintre autorii noului studiu.
Noi molecule puternice ar putea omorî tipuri agresive de cancer
„În viitorul apropiat, ar trebui să folosim acești noi compuși singuri sau în combinație cu alți agenți terapeutici, precum imunoterapie, radioterapie sau chimioterapie pentru a trata pacienții cu tipuri de cancer care au un nivel crescut de FTO”, a adăugat Chen.
Exemple de astfel de tipuri de cancer includ leucemie mieloida acută (AML), cancer de sân, cancer pancreatic și glioblastom (un cancer agresiv care atacă creierul). Studiul arată modul prin care celulele stem canceroase se refac și cum reușește cancerul să scape de sistemul imunitar. Astfel, oamenii de știință subliniază că posibilitatea tratării FTO cu inhibitori puternici ar putea deveni în cele din urmă un tratament pentru anumite tipuri de cancer.
Alte terapii nu au putut elimina tipurile agresive de cancer
În cadrul studiului, oamenii de știință au demonstrat că cei doi noi compuși inhibitori FTO pe care i-au dezvoltat au efecte puternice împotriva tumorilor. În plus, rata de supraviețuire a fost în general îmbunătățită în șoareci cu AML sau cancer de sân, scrie MedicalXpress.
În jur de 11.200 de oameni vor muri de AML în 2020. Rata de supraviețuire de cinci ani este de 29%. În schimb, cancerul de sân este al doilea cel mai comun cancer printre femeile din Statele Unite.
Vă mai recomandăm să citiți și:
O enzimă extrasă din bureţii de mare opreşte creşterea celulelor canceroase
Cercetătorii au descoperit un nou tip de celule T care poate elimina mai multe tipuri de cancer
Propriile noastre celule ne trădează. Creierul poate adăposti și mai târziu răspândi HIV în corp