Cercetătorii au inventat un robot comestibil
Robotul este construit dintr-un gel care poate fi consumat în siguranță.
Roboții sunt una dintre cele mai interesante și importante invenții ale omenirii, aceștia preluând segmente din ce în ce mai mari din munca umană, mai ales în domeniile periculoase.
O echipă de la Universitatea Johannes Kepler din Austria a anunțat că a reușit să creeze un robot neobișnuit, care poate fi mâncat. Acest robot seamănă cu trompa unui elefant și este construit cu ajutorul unui gel comestibil și biodegradabil, notează Futurism.
Cercetătorii explică faptul că acest robot încă nu este disponibil pentru comercializare, dar că, în viitor, acesta ar putea să stea la baza unor inovații în domeniul medicinei veterinare sau chiar în cel al jucăriilor pentru copii.
Martin Kaltenbrunner este de părere că acest robot ar putea fi folosit cu succes în grădinile zoologice, unde ar putea fi adaptat pentru a face animalele să înghită pastilele simulând un comportament de vânătoare.
Un robot din gelatină
Acest robot este realizat din gelatină la care se mai adaugă acid citric care are rolul de a împiedica dezvoltarea bacteriilor. La acest amestec mai este adăugat și glicerolul, acesta având rolul de a menține întreaga compoziție maleabilă pentru aproximativ un an. Cercetătorii explică faptul că acest material poate fi întins și comprimat de 330.000 înainte de a suferi daune.
Acest robot este vulnerabil în fața bacteriilor din apele reziduale, ceea ce înseamnă că atunci când este aruncat la gunoi se va descompune destul de rapid, fără a lăsa deșeuri în urma sa.
Ar trebui precizat faptul că deși cercetătorii au explicat că robotul poate fi consumat nu au precizat ce gust are acesta.
Studiul a fost publicat în Nature Materials.
Citește și:
Cercetătorii canadieni au inventat un braţ robotic care imită mişcările unei mâini umane
Robotul care ucide coronavirusul. Xenex Germ-Zapping a atras atenţia studiourilor de la Hollywood
Cum se descurcă un robot pe post de câine de pază la o turmă de oi
Un start-up japonez vrea să înlocuiască astronauții cu roboți