Atunci când o caracatiță își înfășoară unul dintre brațele flexibile în jurul prăzii, animalul nu face asta pentru că i-ar fi dictat astfel creierul. În schimb, brațul decide singur ce urmează să facă. În cazul oamenilor, asta ar fi ca și cum degetul mare de la picior ar dicta direcția de deplasare.
Însă, sistemul nervos al cefalopodelor nu este la fel ca cel al oamenilor sau ca orice alt sistem nervos găsit la alte vertebrate, prin care creierul transmite ordine în restul corpului. În schimb, membrele caracatițelor sunt pline cu neuroni numiți ganglioni. Astfel, aceste „membre cu creier propriu” pot funcționa independent de creierul central.
De fapt, oamenii de știință care au observat recent mișcarea progresivă în membrele caracatițelor au descoperit că creierul central al animalului nu este aproape deloc implicat.
Cercetătorii au analizat cum percepe și procesează o caracatiță informațiile despre mediul său înconjurător folosindu-și brațele, a explicat Dominic Sivitilli, de la Universitatea Washington din Seattle.
„Ne-am uitat în mod special la modul în care informațiile senzoriale sunt integrate în timp ce animalul analizează decizii importante”, a mai adăugat Sivitilli.
Mișcarea brațului unei caracatițe începe departe de creier și este declanșată de senzorii care inspectează fundul mării sau acvariul. Fiecare ventuză conține zeci de mii de receptori chimici și mecanici. Prin comparație, în vârful degetului uman se regăsesc doar câteva sute de receptori mecanici.
Atunci când o caracatiță atinge ceva interesant, „creierul” din braț procesează informația și emite un alt semnal prin care brațului i se comunică ce să facă. Semnalele generate de o ventuze activează mușchii și generează mișcarea din braț până în corp, au descoperit cercetătorii.
În timp ce brațele sunt implicate în mod activ cu mediul lor înconjurător, semnalul care ajunge la creierul central al animalului este „foarte simplificat” și nu este implicat direct cu interacțiunile brațelor, a mai explicat cercetătorul.
Cu alte cuvinte, caracatițele se bazează pe ganglionii din brațe, în loc să urmeze instrucțiuni de la un creier central.
„Într-un fel, caracatița își trimite mintea într-o misiune de recunoaștere”, a mai adăugat Sivitilli, potrivit Live Science.
Cercetătorii cred că caracatițele sunt foarte inteligente, însă tehnicile lor de interacțiune cu mediul diferă dramatic față de cele folosite de vertebratele inteligente. Procesul de gândire al caracatițelor ar putea oferi un model alternativ pentru înțelegerea inteligenței. Astfel, experții ar putea fi pregătiți să recunoască comportamentul neobișnuit al vieții inteligente din alte lumi.
Momentul în care o caracatiţă atacă un scafandru a fost înregistrat video