Cât de mare este lumea în care trăim! Procentul infim reprezentat de Pământ în Universul observabil
Raportat la scara Universului, planeta noastră se dovedește a fi extrem de mică.
Locul nostru în Univers a reprezentat o preocupare continuă pentru specia noastră, iar cu ajutorul științei moderne lucrurile au căpătat o perspectivă și mai clară. Pământul, singura planetă pe care știm că a apărut viața și unde trăim noi, este cea de-a cincea planetă ca mărime din Sistemul Solar, notează Futurism.
Adevărul este că Pământul reprezintă o părticică mică a Sistemului Solar, diametrul acestuia la Ecuator fiind de 6.378 kilometri. Cercetătorii explică faptul că lumina ne poate înconjura planeta de șapte ori și jumătate într-o singură secundă.
Un palid punct albastru
Acesta este numele unei fotografii realizate de către misiunea Voyager 1 în data de 14 februarie 1990, aflată atunci la șase miliarde kilometri de Terra. În această fotografie planeta reprezintă un singur pixel de un albastru palid, de aici și numele fotografiei.
Pentru a pune în perspectivă imaginea trebuie notat faptul că Pământul reprezintă 0.0003% din masa totală și 0,2% din masa tuturor planetelor din Sistemul Solar.
Lumina Soarelui ajunge la noi în opt minute, ceea ce înseamnă că dacă acesta și-ar înceta brusc activitatea nu am ști asta pentru alte opt minute. Pentru a pune într-o nouă perspectivă dimensiunile „vecinătății” noastre cosmice Sistemul Solar se întinde pe aproximativ pe doi ani-lumină și, cum am precizat mai sus, doar opt minute sunt reprezentate de distanța Soare-Terra.
Vecinii noștri cosmici
Cel mai apropiat sistem solar este cel format în jurul stelei Proxima Centauri, la doar patru ani-lumină. Cercetătorii sunt de părere că există 53 de sisteme solare în Norul Local Interstelar, în acestea, incluzând planetele din Sistemul Solar, fiind identificate șase planete și există suspiciuni rezonabile pentru existența altor două.
Datele sugerează că această „vecinătate” galactică se întinde pe aproximativ 30 de ani-lumină
Calea Lactee
În medie, Sistemul solar se află la 28.000 de ani-lumină față se centrul galaxiei din care facem parte și în jurul căruia ne învârtim, pentru a pune într-o perspectivă și mai bine, un an galactic are 250 de milioane de ani. Asta înseamnă că din momentul apariției vieții pe Pământ au trecut 15 astfel de ani galactici.
Datele adunate de către telescopul Kepler sugerează că în cei 100.000 ani-lumină pe care se întinde Calea Lactee se află aproximativ 40 de miliarde de planete asemănătoare Pământului care se află în zona vieții din jurul unor stele roșii sau asemănătoare Soarelui. teoretic, asta înseamnă că există șanse ca viața să mai fi apărut și în alte locuri din galaxia noastră.
Masa galaxiei noastre este un subiect extrem de important, estimările sugerează că 90% din haloul galactic este format din materie întunecată. În Calea Lactee există aproximativ 300 miliarde de stele, în comparație, cea mai mare galaxie identificată până acum are 100 de triliarde de stele.
În Univers suntem infimi
Cercetătorii compară adesea Pământul cu o navă pe ocean, acesta aflându-se în mijlocul unei sfere cu un diametru de 28 de miliarde de ani-lumină. Astfel, oamenii de știință explică faptul că pot să observe o lumină aflată la 13,8 miliarde de ani-lumină, care a apărut la scurt timp după Big Bang.
O constantă generală a Universului este că acesta se extinde în mod continuu, iar asta înseamnă că punctul pe care cercetătorii l-au observat și l-au datat ca având 13,8 miliarde de ani s-ar putea afla, ajustat cu rata inflației universale la 46 de miliarde de ani-lumină de Terra. În aceste condiții universul observabil, are 92 de miliarde ani-lumină în diametru.
Putem presupune că suntem centrul Universului, din păcate nu știm exact unde ne aflăm în acest ocean, știm doar că putem face observații și ipoteze despre 92 de miliarde de ani-lumină aflați în jurul nostru.
Citește și:
Universul este sferic, susţine un studiu recent
O nouă teorie ar putea să explice de ce Universul se extinde tot mai repede