Curenți de gaze își găsesc sfârșitul atunci când se prăbușesc în găuri negre și rămân ascunse de restul universului pentru totdeauna. În momentele lor finale, aceste fărâme gazoase trimit o ultimă licărire. De fapt, aceasta este una dintre cele mai luminoase emisii din întregul univers.
Aceste clipe ale morții au loc prea departe pentru a putea fi văzute în timp ce se produc. Totuși, astronomii au elaborat o nouă tehnică pentru detectarea „strigătelor disperate pentru ajutor”. Oamenii de știință folosesc această metodă pentru a testa ce știu despre gravitație în cele mai extreme condiții din univers.
Într-un nou studiu, fizicienii au analizat caracteristici specifice ale luminii pentru a determina cât de mult te poți apropia de o gaură neagră fără să te împotrivești prea tare dezastrului iminent. Pragul se numește „cea mai interioară orbită circulară stabilă” (ISCO). Cercetătorii au aflat că metoda lor ar putea funcționa cu telescoape mai sensibile la razele X.
Într-adevăr, multe obiecte din univers sunt atrase să orbiteze în jurul găurilor negre. Odată ce astfel de „aventurieri” pica în capcana găurilor negre și ale forțelor lor gravitaționale, începe călătorie spre sfârșit. Pe măsură ce materia cade spre gaura neagră, aceasta are tendința să fie strivită într-un disc de acreție (o structură foarte subțire). Discul se învârte, iar forțele de frecare, magnetice și cele electrice generează energie, astfel determinând materia să strălucească.
În cazul celor mai multe găuri negre masive, discurile de acreție din jurul lor strălucesc cu atât de multă intensitate încât primesc un nou nume. O astfel de galaxie activă (AGN) este capabilă să strălucească mai tare ca milioane de alte galaxii individuale.
Pe discul de acreție, bucăți individuale de materie se freacă între ele, astfel golindu-se de energie cinetică (rezultată în urma rotirii unui obiect). Astfel, acestea sunt îndrumate să meargă spre gaura neagră. Totuși, dacă nu existau acele forțe de frecare, materia ar putea să orbiteze în jurul găurii negre pentru totdeauna, la fel cum planetele orbitează în jurul Soarelui de miliarde de ani, potrivit LiveScience.
În timp ce apropii mai mult de centrul găurii negre, ajungi la un anumit moment în care toate speranțele de stabilitate sunt strivite de „rocile de gravitație”. Chiar în exteriorul găurii negre, dar înainte să atingă orizontul de evenimente, forțele gravitaționale sunt atât de extreme încât orbitarea stabilă devine imposibilă.
Odată ce ajungi în această regiune, nu mai poți orbita liniștit. Acum nu mai ai decât două opțiuni. Dacă ai rachete sau orice altă surse de energie, te poți propulsa înapoi la adăpost. Iar dacă ești doar o cantitate de gaze lipsită de ajutor, ești destinat să ajungi în cădere liberă spre „coșmarul întunecat”.
Această graniță, „cea mai interioară orbită circulară stabilă” (ISCO), este o predicție certă a teoriei relativității a lui Albert Einstein. Aceeași teorie prezice și existența găurilor negre de la bun început.
Gaura neagră din mijlocul Căii Lactee devine mai activă