O proteină obscură, responsabilă pentru accelerarea cancerului la sân
This browser does not support the video element.
O proteină necunoscută poate accelera dezvoltarea cancerului de sân și răspândirea acestuia, arată o descoperire făcută de o echipă de oameni de ştiinţă din Australia.
Cercetătorii de la Centrul pentru Biologia Cancerului (CCB) din cadrul Universităţii Australia de Sud (UniSA) au descris, într-un studiu publicat marţi, modul în care cancerele agresive produc Creld2, o proteină care poate deturna celulele sănătoase pentru a determina creșterea tumorilor.
„Oamenii de ştiinţă știau de această proteină de o perioadă, însă a fost puțin studiată până acum și nu am înţeles rolul pe care îl joacă în cancerul mamar. Creld2 pare să facă celulele normale sănătoase, din jurul tumorii, să se comporte anormal, provocând creşterea tumorilor”, a afirmat Michael Samuel, co-autor al studiului citat de Xinhua.
În Australia, cancerul de sân este cea mai întâlnită formă de cancer la femei. Datele Breast Cancer Network Australia arată că, în 2019, un procent de 29% dintre toate cazurile noi de cancer diagnosticate la femei a fost reprezentat de cancerul de sân. Tumorile mamare maligne reprezintă şi a doua cauză principală de deces de cancer la femei, după cancerul pulmonar.
Echipa de la CCB, o alianţă între Universitatea Australia de Sud şi organizaţia SA Pathology, caută în prezent modalități de oprire și distrugere a proteinei Creld2, cu scopul de a limita dezvoltarea şi răspândirea cancerului de sân în organism.
Proteina joacă un rol cheie în cancerul mamar triplu negativ
Niveluri ridicate ale acestei proteine au fost identificate la femeile diagnosticate cu cancer mamar triplu negativ. Această boală reprezintă 15% dintre toate cazurile de cancer de sân din Australia, având și cea mai redusă rată de supravieţuire.
Niveluri ridicate ale proteinei Creld2 au fost descoperite și la persoane care aveau cancer renal sau cancer de piele non-melanom. Aceste afecțiuni sunt unele dintre cancerele din Australia cel mai frecvent diagnosticate.
„Prognoza pentru toate aceste tipuri de cancer nu este bună, astfel că dacă putem distruge sau bloca această proteină, am putea opri creșterea acestor forme de cancer”, a mai spus Samue.
În România, cancerul de sân este cauza principală de mortalitate la femeile care dezvoltă tumori maligne.
Vă recomandăm și:
Consumul acestor alimente ar putea reduce riscul de cancer de sân
Ce ar trebui să mănânce femeile cu cancer de sân? Dieta care măreşte şansele de a învinge boala
Cum s-ar putea încetini evoluţia cancerului de sân triplu negativ
Un studiu pe animale a identificat o proteină care duce la metastaza cancerului de sân