Planurile NASA de explorare ale asteroidului Bennu amânate de pandemie
Misiunea OSIRIS-REx se va apropia de de asteroidul Bennu în data de 20 octombrie.
Pandemia de COVID-19 a oprit segmente importante ale activității umane, printre „victime” se numără și misiunea OSIRIS-Rex, care ar trebui să recupereze mostre din asteroidul Bennu. Inițial, această procedură a fost programată pentru luna august, dar, din cauza măsurilor luate de autorități a fost stabilită o nouă dată: 20 octombrie, notează Space.
„Misiunea OSIRIS-REx a demonstrat esența explorării prin perseverența în fața provocărilor neașteptate”, a explicat într-o declarație Thomas Zurbuchen, administrator asociat al NASA pentru programul științific.
OSIRIS-REx, Origins, Spectral Interpretation, Resource Identification and Security Regolith Explorer, a ajuns în apropierea asteroidului Bennu în luna decembrie a anului 2019 și de atunci a efectuat o serie de măsurători asupra acestuia. În luna aprilie a acestui an, naveta a efectuat o serie de manevre asemănătoare cu cele necesare colectării de roci, apropiindu-se la doar 65 de metri de asteroid.
O nou dată pentru manevrele de pe suprafața asteroidului
Deși manevrele au decurs fără probleme, cercetătorii au decis să amâne recoltarea mostrelor, o a doua repetiție a manevrelor fiind programată pentru luna august. În data de 20 octombrie, atunci când ar trebui să aibă loc procedurile, vor fi recoltate trei mostre de roci, fără a mai se încerca recoltarea altora.
Citește și:
Misiunea OSIRIS-REx dă deja rezultate! Astronomii au găsit apă pe asteroidul Bennu
”Misiune îndeplinită: am ajuns!” Sonda NASA OSIRIS-REx a ajuns cu succes lângă asteroidul Bennu
Asteroidul Bennu, fotografiat în cel mai mare detaliu de până acum. Imaginile uimitoare realizate de OSIRIS-REx – FOTO
Imaginea uimitoare cu Pământul care arată cât de singură şi fragilă este planeta noastră