Capacitatea de a alerga a T. Rex a evoluat pentru a prinde prăzile zburătoare.
Tyrannosaurus rex este unul dintre cei mai cunoscuți dinozauri și, după cum arată un studiu recent, acesta era adaptat alergatului de rezistență. Cercetătorii susțin că acest stil de alergare se dovedește a fi cel mai eficient din punct de vedere evolutiv. Studiul care a ajuns la aceste concluzii susține că acestea pot fi extinse și asupra altor specii mari de dinozauri, notează Live Science.
Pentru a înțelege modul în care alergau theropozii, dinozaurii carnivori, oamenii de știință au măsurat valori legate membrele, postura și masa corporală a 93 de dinozauri care reprezentau 71 de specii. Toți acești factori au fost folosiți pentru a calcula vitezele maxime pe care acești dinozauri le puteau atinge.
Cercetătorii au descoperit că picioarele lungi ofereau posibilitatea dinozaurilor de a fi alergatori rapizi, dar că asta nu se întâmpla și în realitate. În cazul T-Rex, picioarele lungi îi ajutau să mențină un ritm constant atunci când urmăreau animale mai rapide, dar care oboseau repede.
„Presupunerea tinde să fie că animalele adaptate pentru alergare, care au picioarele lungi, sunt adaptate pentru o viteză maximă mai mare, dar acest studiu arată că această caracteristică nu se reduce doar la alergat”, explică dr. Thomas Holtz, co-autor și lector al Departamentului de Geologie al Universității Maryland, Statele Unite ale Americii.
„Când ești un animal mai mare, aceste adaptări pot fi îndreptate, de asemenea, pentru rezistență și eficiență”, adaugă dr. Holz.
Therapodele au fost un grup de dinozauri care au dominat ecosistemele terestre în urmă cu 252-66 milioane de ani, iar cercetătorii sunt de părere că faptul că erau bipede a reprezentat un avantaj important. În cadrul studiului, au fost luate în calcul specii „ușoare”, care cântăreau doar 5 kilograme și specii masive, precum T-Rex, care putea ajunge și la 9.000 de kilograme.
În cazul dinozaurilor cu dimensiuni medii, picioarele mari se transpune într-o viteză mai mare, totuși, odată cu creșterea masei, lucrurile se schimbă. Astfel, în cazul dinozaurilor cu peste 1.000 de kilograme viteza este înlocuită de eficiență și de un consum de energie scăzut.
„Aceasta este de fapt o economie de energie benefică, deoarece prădătorii tind să-și petreacă mare parte din timp hrănindu-se”, declară dr. Holz. Acesta mai explică faptul că această eficiență a folosirii energiei nu a fost obținută de către dinozaurii cu picioare mai scurte.
Studiul The fast and the frugal: Divergent locomotory strategies drive limb lengthening in theropod dinosaurs a fost publicat în PLOS One.
– A fost descoperită o rudă îndepărtată a lui T-Rex, celebrul dinozaur
– Dinozaurii T-Rex îşi controlau temperatura corpului cu ajutorul unor găuri din craniu