Astronomii se dovedesc adesea a fi plini de umor.
Astronomii de-a lungul timpului au inventariat o mulţime de obiecte cosmice, de la planetele din Sistemul Solar, la galaxii şi găuri negre îndepărtate aflate la marginea Universului observabil. iar un astfel de număr mare de obiecte descoperite şi studiate care creşte în continuu poate duce la o serie de situaţii neobişnuite legate de numirea acestora. Din această cauză, de-a lungul timpului s-a apelat mitologie, fie ea greco-romană sau din alte colţuri ale lumii, sau chiar un sistem birocratic pentru a stabili numele acestor obiecte, vorbim aici de obiecte precum steaua SMSS J160540.18–144323.1, care conţine coordonatele acesteia şi numele observatorului care a luat parte la această descoperire. Totuşi, din când în când, chiar şi astronomii se dovedesc a fi plini de umor şi dau nume ciudate unora dintre descoperirile lor. Science Alert a creat o listă cu opt dintre aceste nume.
Acestea sunt numele două sisteme de stele binare din constelaţia nordică Delphinus (delfinul), numite şi Alpha Delphini şi Beta Delphini, şi au primit numele unei persoane: astronomul italian Niccolò Cacciatore.
La începutul secolului al XIX-lea, Cacciatore colaborat cu Giuseppe Piazzi, şeful Observatorului Astronomic din Palermo, care lucra la un catalog de stele, publicat în 1814. În acest catalog au apărut pentru prima dată numele Sualocin şi Rotanev. Dacă scriem aceste nume invers obţinem versiunea latină a numelui astronomului: Nicolaus Venator.
Denumirea de „obiect” este folosită pentru a desemna un corp cosmic a cărui natură încă nu a fost înţeleasă. Studiile au arătat că acest obiect descoperit de către astronomul Arthur Hoag în anul 1950 s-a dovedit a fi o galaxie neobişnuită.
Credit foto: NASA/ESA and The Hubble Heritage Team/STScI/AURA
Obiectul lui Hoag este formată dintr-un inel perfect simetric de stele tinere, albastre şi în formare pe o lungime de aproximativ 125.000 de ani-lumină, care înconjoară perfect o sferă galbenă de stele mai vechi de aproximativ 17.000 de ani-lumină.
A fost descoperit de către un cercetător amator şi profesor şcolar, Hanny van Arkel, în 2007, ca parte a proiectului voluntar Galaxy Zoo şi se dovedeşte a fi chiar ciudat. Este un glob strălucitor de gaze care pluteşte în spaţiu chiar lângă ceea ce pare a fi o galaxie altfel perfect normală, aflată la 650 de milioane de ani lumină.
Studiile ulterioare au relevat faptul că acest obiect este un ecou de ionizare quasar şi că reprezintă o porţiune mai mică dintr-un flux de gaze care înconjoară o galaxie şi care este „scos la lumină” de interacţiunile gravitaţionale cu alte galaxii.
Această nebuloasă a fost numită de către astronomul amator Dennis di Cicco în 1986, în ciuda numelui neplăcut, Dark (întunecat) Doodad este într-adevăr minunată, asemănându-se cu o crăpătură întunecată în spaţiu care, după cum arată studiile, are stele.
Credit foto: NASA
Cercetătorii explică faptul că există trei tipuri de nebuloase: de emisie, cele vizibile, care se întind pe ani-lumină; cele de reflexie, al căror gaz reflectă lumina stelelor din apropiere şi cele întunecate: acestea blochează trecerea luminii din spatele lor.
Obiectul a fost descoperit în 1985 în imaginile realizate de Arturo Gomez de la Observatorul Interamerican Cerro Tololo din Chile şi a fost identificat iniţial ca o nebuloasă planetară în jurul unei stele moarte, foarte vechi. Cercetătorii explică că dacă acest obiect era o nebuloasă planetară, era una ciudată, cu o bandă întunecată care se întindea pe centrul strălucitor.
Credit foto: NASA and The Hubble Heritage Team
În 2008, astronomii au propus o teorie radical opusă: Hamburgerul lui Gomez nu este o stea veche aflată la 6.500 de ani lumină distanţă, ci una foarte tânără, la doar 900 de ani-lumină distanţă şi care cântăreşte patru mase solare. Vorbim de o stea atât de tânără, încât încă înconjurată de un disc protoplanetar de praf şi gaze.
Moon-moons în limba engleză reprezintă sunt acele obiecte care orbitează sateliţii planetelor. Cercetătorii explică faptul că nu au reuşit să identifice un astfel de obuect, dar că, din punct de vedere teoretic, existenţa acestora este cât se poate de posibilă.
Credit foto: NASA/JPL-Caltech
Pentru a exista o astfel de lună a unei luni atunci ar trebui să fie suficient de aproape de lună pentru a fi legată de gravitaţia sa, nu de gravitaţia planetei; dar nu atât de aproape încât devine sfâşiat de forţele de maree. Asta înseamnă că probabil sunt foarte rare, dar nu sunt imposibile.
Acesta este numele unei găuri nregre cu masă stelară care, conform observaţiilor din anii 1990 era o sursă de raze X atunci când îşi consuma steaua vecină.
Credit foto: Nature
Astronomii au detectat această posibilă gaură neagră emitând radiaţii gamma la 511 kiloelectronvolţi, semnătura energetică produsă când o pereche electron-pozitron se anihilează reciproc, producând o pereche de fotoni, iar cest lucru a inspirat porecla obiectului: Marele Anihilator.
Această stea face parte din constelaţia Boötes şi, în mod convenţional, cea mai luminoasă stea dintr-o constelaţie este numită Alfa.
Credit foto: ESO/Digitised Sky Survey
Restul literelor greceşti sunt folosite pentru a desemna restul stelelor în ordinea luminozităţii şi din această cauză aceasta stea este numită Alpha Boötis, dar, din motive practice şi poate chiar şi pentru amuzament, astronomii se referă la această stea ca Alpha Boo.
Citeşte şi:
10 galaxii ciudate din Univers
Top 10 mari enigme ale Cosmosului