Home » Știință » O nouă planetă solidă, descoperită la 25.000 de ani-lumină

O nouă planetă solidă, descoperită la 25.000 de ani-lumină

O nouă planetă solidă, descoperită la 25.000 de ani-lumină
Publicat: 18.05.2020
Cercetătorii explică faptul că aceasta ar putea fi cea mai îndepărtată exoplanetă descoperită până în prezent.

În ultimele decenii, astronomii din întreaga lume au reuşit să identifice peste 4.000 de exoplanete, dintre acestea, conform datelor, aproximativ o treime sunt asemănătoare cu Terra, fiind formate din roci. În aceste condiţii, descoperirea unei noi exoplanete nu pare a fi un eveniment extrem de important, totuşi, astronomii anunţă o posibilă nouă reuşită în acest domeniu: identificarea celei mai îndepărtate exoplanete: OGLE-2018-BLG-0677Lb, aflată la 24.722, 65 ani-lumină, notează Science Alert.

Descoperirea acestei planete a fost realizată cu ajutorul lentilelor gravitaţionale, în care lumina primită de la un obiect, o stea, este amplificată de către gravitaţia unei alte stele. „Pentru a avea o idee despre raritatea detectării, timpul necesar pentru a observa amplificarea luminii stelei gazdă a fost de aproximativ cinci zile, în timp ce planeta a fost detectată doar în timpul unei distorsiuni mici de cinci ore”, explică dr. Antonio Herrera Martin, astronom al Universităţii Canterbury, Noua Zeelandă. Acesta mai adaugă: „După ce am confirmat că aceasta a fost cauzată într-adevăr de un alt „corp” diferit de stea şi nu de o eroare instrumentală, am procedat la obţinerea caracteristicilor sistemului stea-planetă”.

Cercetătorul explică faptul că sistemul observat are în centrul său o stea care cântăreşte 0,12 mase solare, aflată la limita dintre stea şi pitică brună, cea din urmă având o masă insuficientă pentru ca reacţiile nucleare ale materialelor sale să aibă loc. În ceea ce priveşte planeta, aceasta are de 3,96 ori masa Pământului, fiind astfel una dintre cele mai mici planete descoperite cu ajutorul lentilelor gravitaţionale. Între cele două corpuri există o distanţă orbitală care variază între 0,63 şi 0,72 unităţi astronomice, comparabilă cu distanţa dintre Soare şi Venus.

Studiul a fost publicat în The Astronomical Journal.

Citeşte şi:

Viaţa extraterestră ar putea fi un fenomen mai rar decât s-a crezut până acum

Oamenii de ştiinţă au găsit o exoplanetă deformată de atracţia gravitaţională a stelei sale

Motivul pentru care oxigenul de pe exoplanete nu înseamnă neapărat viaţă

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Care este țara cu cele mai multe tornade?
Test de cultură generală. Care este țara cu cele mai multe tornade?
Roverul Curiosity a descoperit cele mai mari molecule organice de până acum pe Marte
Roverul Curiosity a descoperit cele mai mari molecule organice de până acum pe Marte
Cum va fi vremea de Paște? Meteorologii anunță temperaturi mari, dar și ploi
Cum va fi vremea de Paște? Meteorologii anunță temperaturi mari, dar și ploi
Ce despăgubire a primit un japonez condamnat la moarte din greșeală?
Ce despăgubire a primit un japonez condamnat la moarte din greșeală?
Tot mai multe cazuri de depresie în una dintre cele mai puternice economii ale Europei
Tot mai multe cazuri de depresie în una dintre cele mai puternice economii ale Europei
39 de membri ai unei secte s-au sinucis atunci când pe cer a apărut cometa Hale-Bopp
39 de membri ai unei secte s-au sinucis atunci când pe cer a apărut cometa Hale-Bopp
Tot mai multe femei aleg o viață fără copii. Care sunt motivele?
Tot mai multe femei aleg o viață fără copii. Care sunt motivele?
Iarna care tocmai a trecut a fost a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor din Europa
Iarna care tocmai a trecut a fost a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor din Europa
România, acuzată că s-a amestecat „în treburile interne ale Rusiei”
România, acuzată că s-a amestecat „în treburile interne ale Rusiei”
Premierul danez acuză SUA de „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei
Premierul danez acuză SUA de „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei
Mii de vieți ar putea fi salvate prin combinarea a două medicamente care scad colesterolul
Mii de vieți ar putea fi salvate prin combinarea a două medicamente care scad colesterolul
Cum au ajuns pădurarii să arunce fazanii în bătaia puștii lui Nicolae Ceaușescu
Cum au ajuns pădurarii să arunce fazanii în bătaia puștii lui Nicolae Ceaușescu
Pamela Colman Smith, femeia din spatele celui mai faimos set de cărți de Tarot
Pamela Colman Smith, femeia din spatele celui mai faimos set de cărți de Tarot
Cum au reușit cercetătorii să facă pixeli mai mici decât un virus?
Cum au reușit cercetătorii să facă pixeli mai mici decât un virus?
O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca
O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca
O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă
O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă
Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian
Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian
Jerry Goldsmith, geniul din spatele muzicii a sute de filme. De la „The Omen” și până la temele epice din „Planeta Maimuțelor”
Jerry Goldsmith, geniul din spatele muzicii a sute de filme. De la „The Omen” și până la temele epice din „Planeta ...