O singură genă diferită poate face ca sifilisul să treacă nedetectat pentru mai mulţi ani
Un studiu recent oferă o imagine de ansamblu a modului în care infecţia cu sifilis, una dintre cele mai comune infecţii cu transmitere sexuală poate să treacă nedetectată de către testele medicale. Cercetătorii explică faptul că la baza acestei capacităţi de a nu fi detectat se află membrana exterioară a patogenului responsabil de această infecţie Treponema pallidum, notează Science Alert.
Cercetătorii de la Universitatea Washington, care au efectuat acest studiu, au analizat mostre ale acestui patogen prelevate de la un bărbat care a fost diagnosticat cu sifilis de patru ori în şase ani. Comparând rezultatele genetice ale patogenilor de la prima şi de la ultima infectare, cercetătorii au ajuns la concluzia că una dintre gene, tprK, responsabilă de codificare unor proteine de pe suprafaţa bacteriei, era fundamental diferită între cele două mostre. Cercetătorii explică faptul că au identificat doar 20 de diferenţe între cele 1,1 milioane de baze azotate ale bacteriilor, un număr extrem de scăzut, dar în gena studiată existau câteva sute de modificări.
Aceste modificări afectează membrana bacteriei răspunzătoare de sifilis, permiţânu-i acesteia să se „deghizeze” astfel încât să nu fie detectată la teste. Oamenii de ştiinţă care au făcut această descoperire explică faptul că munca are nevoie de confirmarea rezultatelor obţinute de către alte echipe şi/sau în cadrul unor studii care să analizeze mostre de la mult mai mulţi pacienţi.
Citeşte şi:
A fost descoperită o nouă bacterie rezistentă la antibiotice
Cercetătorii au identificat modul în care bacteriile devin rezistente la antibiotice
Raport alarmant: Bacteriile rezistente la antibiotice ucid mult mai mulţi oameni decât s-a crezut
Suprafeţele de metal pot să distrugă bacteriile cu ajutorul unui tratament special