Imunoterapia ar putea fi o soluţie pentru pacienţii aflaţi în stadii avansate ale cancerului

29 04. 2020, 18:00

Denumită COM701, terapia a fost bine tolerată, fără toxicităţi care să limiteze doza atunci când a fost administrată singură şi apoi în combinaţie cu medicamentul pentru cancer Opdivo (nivolumab), a transmis Compugen, citat de Reuters.

Mai mult, COM701 a demonstrat „semnale încurajatoare ale activităţii anti-tumorale” cu o rată ridicată de control a bolii, atât ca monoterapie, cât şi în combinaţie cu Opdivo, în proporţie de 69% şi respectiv 75%.

„Sunt foarte încurajat de profilul de siguranţă şi de activitatea antitumorală preliminară observată cu COM701, atât ca monoterapie, cât şi în combinaţie cu nivolumab”, a declarat Ryan Sullivan, profesor asistent de medicină la Harvard Medical School care a prezentat datele preliminare la reuniunea anuală a Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului, care s-a desfăşurat anul acesta online din cauza pandemiei de coronavirus.

Prima fază a studiului clinic are scopul de a evalua siguranţa şi tolerabilitatea administrării dozelor în creştere în monoterapia COM701, precum şi în combinaţie cu medicamentul.

Obiectivele secundare includ activitatea anticancer preliminară la pacienţii cu anumite tipuri de tumori, precum cancerul pulmonar fără celule mici (CBPNM), cancerul ovarian, cancerul de sân, cancerul endometrial şi cancerul colorectal.

COM701 este un anticorp umanizat care se leagă de PVRIG, un nou punct de control imunitar descoperit de Compugen.