Cum s-ar putea încetini evoluţia cancerului de sân triplu negativ
O echipă de cercetători de la Universitatea Pennsylvania, Statele Unite a desfăşurat un studiu în care au analizat rata scăzută de succes a imunoterapiei în cazul cancerului de sân triplu negativ şi a descoperit un proces molecular care duce la dezvoltarea tumorilor, dar care, în cele din urmă, ar putea să fie folosit pentru tratarea acestor pacienţi, notează Medicalxpress.
În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au folosit animale model: şoareci, ale căror organisme prezintă aceleaşi elemente cheie ale manifestării şi evoluţiei acestei maladii. Astfel, ei au reuşit să identifice o proteină numită ELF5 care activează o proteina receptor interferon-gamma 1, care, la rândul ei, declanşează un proces molecular care se termină în creşterea ţesuturilor tumorale.
„A fost o revelaţie […] deoarece deseori interferonul gamma are un efect protector în cancer şi este administrat în mod obişnuit ca terapie pentru cancer la unii pacienţi. Funcţionează bine în anumite tipuri de cancer, dar pentru subtipuri particulare de cancer de sân triplu negativ, vedem că blocarea interferon gamma poate fi cea mai bună strategie pentru pacienţi”, explică dr. Rumela Chakrabarti, şefa echipei care a desfăşurat acest studiu.
Pentru a înţelege mai bine aceste procese moleculare care cresc agresivitatea tumorilor, oamenii de ştiinţă au studiat ARN-ul din celulele tumorale ale şoriceilor ale căror corpuri nu mai produceau ELF 5; o serie de experimente au arătat că absenţa acestei proteine este asociată, de asemenea, cu o creştere a agresivităţii tumorilor.
Folosind datele din analiza genetică despre ELF 5 şi combinându-le cu celelalte observaţii, cercetătorii sunt de părere că „blocarea” interferonului-gamma 1, cu ajutorul unor anticorpi sau a unor terapii genetice, poate duce la o încetinire a evoluţiei tumorii.
„Acest lucru ne spune că trebuie să vizăm mai selectiv pacienţii atunci când îi tratăm. S-ar putea ca, dacă cineva are ELF5 scăzut, ar trebui să li se administreze o terapie de blocare a semnalelor interferon-gamma, pe lângă imunoterapia lor”, explică dr. Chakrabarti.
Studiul a fost publicat în Nature Cell Biology.
Citeşte şi:
Stresul cronic încurajează dezvoltarea cancerului de sân
Ce ar trebui să mănânce femeile cu cancer de sân? Dieta care măreşte şansele de a învinge boala
Patru dintre cele mai cunoscute tipuri de cancer la sân pot fi tratate