Homo galacticus: cum va fi afectată omenirea de colonizarea spaţiului
Colonizarea spaţiului şi a unor noi lumi pare a fi următorul pas în evoluţia civilizaţiei şi, eventual, a speciei noastre. Unii cercetători şi entuziaşti iau în calcul posibilitatea de a părăsi planeta de dragul aventurii sau chiar mânaţi de o serie de factori cât se poate de obiectivi: încălzirea globală sau suprapopularea. În prezent, tehnologia de care dispunem nu ne permite să transformăm astfel de planuri în realitate, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să luăm în calcul care ar putea fi impactul unei colonizări a spaţiului asupra speciei noastre.
Evoluţia unei specii este strâns legată de mediul şi de provocările pe care acesta le aduce supravieţuirii, dat fiind faptul că în ultimele mii de ani condiţiile au rămas relativ stabile, Homo sapiens, specia noastră, nu a avut nevoie de schimbări majore. Totuşi, o astfel de schimbare radicală a mediului de viaţă: în medii cu microgravitaţie sau cu cantităţi de radiaţii diferite faţă de cele de pe Terra, va lăsa, cu siguranţă, un impact asupra speciei noastre, notează Science Alert.
Oasele
O serie de autori de SF, dar şi de cercetători, au studiat această problemă şi au ajuns la concluzia că există posibilitatea ca diferenţele de gravitaţie să schimbe densitatea oaselor noastre. Astfel, unii teoretizează că, de exemplu, coloniştii umani ai unei planete cu o gravitaţie mai mare decât cea a Terrei vor dezvolta oase mai dense, pentru a-şi putea susţine greutatea.
Scott Solomon, expert în biologie evoluţionară argumentează în una dintre cărţile sale că părăsirea planetei ne va schimba, aici intervenind selecţia naturală şi variaţiile genetice, pentru a obţine acele trăsături care ajută la adaptare optimă la condiţiile de mediu.
Spaţiul ne va schimba
Fie că vorbim de călătoriile în spaţiu către alte planete sau doar de misiunile limitate pe orbita terestră, microgravitaţia ne afectează într-o multitudine de moduri. O serie de studii arată că un mediu cu o gravitate mai redusă faţă de cea de pe Terra va duce la o scădere considerabilă a densităţii osoase, transformări anatomice ale ochiului, schimbări ale structurii creierului şi chiar schimbări la nivelul microbiomului.
Totuşi, trebuie să precizăm faptul că, odată cu revenirea la condiţiile de pe Terra, corpurile umane par a-şi reveni la normal, chiar dacă în ritmuri diferite în funcţie de perioada şi caracteristicile specifice fiecărui individ care a petrecut un anumit interval de timp în spaţiu.
Viitoarele generaţii
Pe pământ, evoluţia joacă un rol important în determinarea modului în care arătam în prezent, totuşi, dată fiind complexitatea relaţiilor noastre sociale şi culturale, orice analiză legată de noile generaţii trebuie să ia ambele aspecte în considerare. Astfel, pe lângă bagajul nostru genetic, oamenii de ştiinţă iau în calcul şi modul în care trăim. Astfel, sunt analizate detalii precum gravitaţia sau cantitatea de radiaţii pe care o absorb corpurile noastre din cauza navelor sau habitatelor pe care le folosim.
Scott Solomon argumentează în cartea sa „Future Humans” că, în condiţii de microgravitaţie, este posibil să apară noi generaţii de oameni cu oase mai dense. Deşi pare contraintuitiv, el argumentează faptul că o parte importantă din mineralele de care avem nevoie pentru a ne dezvolta intrauterin provin din oasele mamelor. Astfel, pentru ca o femeie să supravieţuiască unei sarcini în spaţiu aceasta ar trebui să aibă, din start, o densitate mai mare a oaselor, în timp, asta va duce la naşterea unor oameni a căror densitate osoasă ar putea fi mai mare decât cea a oamenilor din prezent, tocmai pentru a contracara problemele asociate microgravitaţiei.
Efectul de fondator
Atunci când colonizarea altor planete va deveni o realitate palpabilă, trebuie să luăm în calcul faptul că doar anumite persoane vor putea să devină avangarda expansiunii umane. Ce înseamnă asta? Că comunităţile care se vor forma în afara Terrei vor avea o diversitate genetică limitată, ceea ce în genetică se numeşte efectul de fondator. Asta înseamnă că alegerea primilor colonişti va avea efecte profunde asupra genelor care se vor manifesta în generaţiile succesive.
„Se întâmplă tot timpul pe Pământ. De fiecare dată când o nouă insulă răsare din mare, vor exista nişte plante şi unele insecte şi alte specii care în cele din urmă îşi vor croi drum acolo. Şi orice caracteristici şi trăsături ar avea, vor fi caracteristicile care vor fi prezente în acea populaţie”, explică dr. Solomon.
În aceste condiţii, explică dr. Solomon, există posibilitatea apariţiei unui fenomen pe care l-am putea numi „eugenie spaţială”, în care anumite populaţii să întâmpine probleme legate de obţinerea unei poziţii pe o navă de colonişti sau a unor slujbe în spaţiu din cauza bagajului genetic care i-ar putea face mai predispuşi la anumite probleme cauzate de microgravitaţie sau radiaţii.
Citeşte şi: