NASA ia în considere convertirea unui crater de pe Lună într-un imens radiotelescop
Profitând de particularităţile geografice ale satelitului natural al pământului, un radiotelescop amplasat pe partea „întunecată” a Lunii ar fi complet izolat de „poluarea” radio inerentă activităţilor umane, atingând o un nivel de sensibilitate imposibil de atins cu radiotelescoape terestre.
Important de ştiut, noţiunea de „parte întunecată” a lunii se referă de regiunea Luni orientată permanent în direcţia opusă Pământului, nu la o zonă aflată în întuneric permanent. Deşi, raportat la Soare, Luna se roteşte în jurul axei sale la fel ca planeta noastră, durata unei zile Lunare este perfect egală cu durata unei orbite complete în jurul planetei Pământ, astfel că Luna arată mereu aceeaşi „faţă” către noi.
NASA a selectat deja proiectul pentru a primi finanţare prin programul său NASA Innovative Advanced Concepts (NIAC), urmând ca acesta să fie dezvoltat mai departe în anii ce vor urma.
Saptarshi Bandyopadhyay , expert în robotică la Laboratorul NASA JPL , propune realizarea acestui proiect folosind roboţi specializaţi, a căror sarcină va fi instalarea unei plase de sârmă care să traverseze unul dintre craterele aflate într-o zonă a Lunii care rămâne permanent orientată în direcţia opusă planetei noastre.