Home » Știință » Legătura dintre vaccinul BCG şi coronavirus. Cercetători: Ţările care fac acest vaccin au o rată a mortalităţii de COVID-19 şi de 6 ori mai mică

Legătura dintre vaccinul BCG şi coronavirus. Cercetători: Ţările care fac acest vaccin au o rată a mortalităţii de COVID-19 şi de 6 ori mai mică

Legătura dintre vaccinul BCG şi coronavirus. Cercetători: Ţările care fac acest vaccin au o rată a mortalităţii de COVID-19 şi de 6 ori mai mică
Publicat: 09.04.2020
Cercetătorii Universităţii John Hopkins, din Baltimore, Maryland, au descoperit că există o legătură între populaţiile vaccinate împotriva tuberculozei, COVID-19 şi decesele provocate de coronavirus.

Aceştia afirmă că ţările în care vaccinarea cu Bacillus Calmette-Guerin (BCG) face parte din schema de vaccinare înregistrează o rată a deceselor provocate de COVID-19 chiar şi de 6 ori mai mică, potrivit Mediafax.

Vaccinul BCG, unul nu foarte costisitor, a fost introdus în urmă cu câteva zeci de ani şi oferă protecţie împotriva tuberculozei timp de 60 de ani, spun specialiştii în pneumologie şi epidemiologie.

În Marea Britanie, scrie Daily Mail, toţi copiii între 10 şi 14 ani au fost vaccinaţi cu BCG între anii 1953 şi 2005. De 15 ani, schema de vaccinare a fost modificată, iar vaccinul le este administrat doar celor care prezintă un risc sporit de îmbolnăvire.

Vaccinul BCG este făcut de circa 130 de milioane de copiii anual. Bacilul administrat este atacat de sistemul imunitar, care produce anticorpii necesari pentru a opri şi pe viitor o potenţială îmbolnăvire de TBC.

În lume, mai multe ţări, între care şi Australia, studiază în prezent eficienţa vaccinului BCG împotriva coronavirusului. Patru mii de oameni din sistemul medical australian iau parte la teste.

România a inclus vaccinul BCG în schema naţională de vaccinare încă din perioada comunistă. El este cunoscut de mulţi drept vaccinul care lasă o cicatrice în formă de floricică pe umăr.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase