Home » Știință » De unde vine creativitatea? Un studiu efectuat pe cântăreţi de jazz oferă nişte detalii interesante

De unde vine creativitatea? Un studiu efectuat pe cântăreţi de jazz oferă nişte detalii interesante

De unde vine creativitatea? Un studiu efectuat pe cântăreţi de jazz oferă nişte detalii interesante
Publicat: 03.05.2020
În funcţie de experienţa pe care o avem în a improviza ne folosim una dintre cele două emisfere ale creierului.

În cunoaşterea comună, spiritul artistic şi creativitatea sunt legate de emisfera dreaptă a creierului nostru, în timp ce emisfera stângă este rezervată analizei şi logicii. Un studiu realizat de către experţii în neuroştiinţe de la Universitatea Dexel, Statele Unite ale Americii, efectuat pe cântăreţi de jazz care improvizează aruncă lumină asupra acestui subiect, notează Science Daily.

Într-un studiu pe care cercetătorii de la Universitatea Dexel l-au publicat recent aceştia explică faptul că capacitatea de a improviza îşi are originea în creierul celor studiaţi în funcţie de experienţa lor anterioară. Astfel, cântăreţii de jazz cu experienţă în improvizaţie prezintă o activitate crescută a emisferei drepte, în timp ce cei cu o experienţă limitată par a folosi mai ales partea stângă a creierului. În aceste condiţii, explică cercetătorii, creativitatea este controlată de emisfera dreaptă atunci când ne aflăm în faţa unei situaţii necunoscute, dar în care ne putem folosi o serie de comportamente însuşite anterior; în timp ce atunci când nu avem o serie de comportamente sau cunoştinţe pe care să le folosim creativitatea este controlată de către emisfera stângă.

„Dacă creativitatea este definită în termeni de calitate a unui produs, cum ar fi o melodie, invenţie, poem sau pictură, atunci emisfera stângă joacă un rol cheie. Cu toate acestea, dacă creativitatea este înţeleasă ca capacitatea unei persoane de a face faţă cu situaţii inedite, necunoscute, cum este cazul improvizatorilor începători, atunci emisfera dreaptă joacă rolul principal”, explică dr. John Kounios, profesor de Psihologie şi director al programului doctoral de ştiinţe cognitive al Universităţii.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au înregistrat electroencefalogramele a 32 de chitarişti, cu niveluri diferite de experienţă, fiecare fiind rugat să improvizeze pe şase acorduri prestabilite. Cele 192 cântece astfel obţinute au fost analizate de către patru experţi în muzică jazz, aceştia judecând creativitate, dar şi alte caracteristici. Din combinarea datelor obţinute în urma scanărilor cu calificativele experţilor, oameni de ştiinţă au putut să identifice relaţiile prezentate mai sus între creativitate, experienţă şi emisferele cerebrale.

Studiul a fost publicat în NeuroImage.

Citeşte şi:

Creativitatea poate fi stimulată în cele mai simple moduri

Un studiu amplu confirmă: creativitatea este asociată cu tulburările mintale

Te simţi lipsit(ă) de inspiraţie? Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă foarte simplă de stimulare a creativităţii

Cercetătorii au descoperit că oamenii creativi au creierul diferit faţă de cei normali

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Donald Trump are „o fixație” pentru Premiul Nobel pentru Pace
Donald Trump are „o fixație” pentru Premiul Nobel pentru Pace
Chimistul care a scris ISTORIE şi a ajuns să fie victima propriului succes
Chimistul care a scris ISTORIE şi a ajuns să fie victima propriului succes
Industria cu potențial uriaș care ar putea crește nivelul de trai în România
Industria cu potențial uriaș care ar putea crește nivelul de trai în România