Un anticorp unic, descoperit recent, ar putea fi folosit ca tratament şi protecţie împotriva COVID-19

18 03. 2020, 00:05

Anticorpul a fost dezvoltat de cercetătorii de la Laboratorul lui Xavier Saelens, din cadrul Instututului Flamand de Cercetări în Biotehnologie (VIB), în colaborare cu două grupuri de cercetători din SUA (Universitatea din Texas, Austin) şi Germania (Institutul Leibniz pentru Cercetarea Primatelor, Göttingen).

Acest anticorp poate funcţiona ca un tratament în neutralizarea virusului, fiind un pas important în dezvoltarea unui potenţial medicament antiviral împotriva noului coronavirus, au anunţat reprezentanţii laboratorului belgian

Potrivit acestora, noile descoperiri oferă prima dovadă că anticorpul, pe care ei îl cataloghează ca fiind „unic”, poate preveni infectarea celulelor umane de către noul coronavirus. Mai mult, anticorpul poate fi produs la scară largă folosind procese de fabricaţie care sunt comune în industria biofarmaceutică.

În contrast cu vaccinurile, un anticorp oferă protecţie imediată, chiar dacă de scurtă durată. Cercetătorii belgieni afirmă că avantajul acestuia faţă de vaccinuri este că nu este necesar ca pacienţii să producă proprii anticorpi, proces destul de greoi în rândul celor vârstnici. 

Tratamentul cu acest anticorp unic ar putea fi folosit în special în cazul vârstnicilor, al personalului medical şi al altor persoane cu risc crescut de expunere la infecţia cu COVID-19, oferindu-le protecţie.

Cercetătorii VIB derulează în prezent experimente pentru a confirma descoperirea, folosind tulpina de coronavirus. Totodată, se fac pregătiri pentru faza de testare preclinică pentru un tratament împotriva coronavirusului. 

Oamenii de ştiinţă belgieni afirmă că, deşi rezultatele sunt promiţătoare, sunt necesare noi cercetări pentru a confirma întregul potenţial al acestui medicament bazat pe anticorpi îndreptaţi împotriva COVID-19.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Epidemiologi citaţi de Nature: 400 de persoane infectate pentru fiecare mort din cauza COVID-19

Medic român despre COVID-19: În ţara noastră, vârful va fi prin aprilie. ”Se spune că acest nou virus e unul care a făcut mutaţii”

Câţi bani sunt cheltuiţi, de fapt, pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului COVID-19

Agentul responsabil de coronavirus, izolat de cercetători canadieni