Home » Știință » Apa pe care o consumăm poate să conţină nanoparticule de plastic

Apa pe care o consumăm poate să conţină nanoparticule de plastic

Publicat: 18.03.2020
Nanoparticule din cele mai comune tipuri de palstic circulă prin sistemele de alimentare cu apă sau pot fi folosite în activităţile agricole şi, în cele din urmă, ajung în organismele noastre.

Un studiu recent al Universităţii Washington a arătat că nanoparticulele din cele mai folosite tipuri de plastic se deplasează prin sistemele de alimentare cu apă sau ajung pe câmp. După cum explică Indranil Chowdhury, asistent universitar al Departamentului de Inginerie Civilă şi de Mediu, lunar putem ajunge să consumăm câteva grame de plastic, iar efectele pe termen lung sunt greu de indicat, notează Phys.

Cercetătrii au estimat că, zilnic, opt trilioane de astfel de nanoparticule ajung în circuitul apei prin tratarea apelor reziduale, parte din acestea provin din obiecte din plastic mai mari deterioarate sau din produsele de îngrijire personală care folosesc particule din plastic. În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra nanoparticulelor din polietilenă şi polistiren, care au o multitudine de aplicaţii în obiectele din viaţa de zi cu zi: de la pungi, la obeicte de bucătărie sau materiale de ambalat şi s-au concentrat asupra modului în care acestea se comportă în diferite medii chimice, pornind de la apa de mare şi ajungând la apa în care se află materiale organice.

„Ne uităm la asta într-un mod fundamental. De ce devin stabile şi rămân în apă? După ce se află în diferite tipuri de apă, ce face ca aceste materiale plastice să rămână suspendate în acel mediu?”, a explică dr. Chowdury.

Oamenii de ştiinţă au aflat că aciditatea apei are un impact minim asupra nanoparticulelor din apă şi că, în acest caz, primează sarea şi materialele organice influenţează modul în care acestea călătoresc sau se depun. Cercetătorii trag atenţia că, momentan, impactul acestui tip de poluare nu poate fi aproximat.

Studiul a fost publicat în Water Research.

Citeşte şi:

Cine mai reciclează plastic în 2020? Criza neştiută a planetei noastre

Un pământean înghite săptămânal 5 grame de plastic, cât un card de credit

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pana masivă de curent în Spania, Portugalia și Franța
Pana masivă de curent în Spania, Portugalia și Franța
Un studiu pe mai multe țări arată că alimentele ultraprocesate cresc riscul de deces prematur
Un studiu pe mai multe țări arată că alimentele ultraprocesate cresc riscul de deces prematur
Tehnologia care ar putea crea 1 milion de locuri de muncă până în 2030
Tehnologia care ar putea crea 1 milion de locuri de muncă până în 2030
Astăzi se împlinesc 80 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă a doua zi
Astăzi se împlinesc 80 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă ...
Ce se întâmplă în creierul copiilor atunci când părinții țipă la ei?
Ce se întâmplă în creierul copiilor atunci când părinții țipă la ei?
Meteorologii anunță ploi în toată țara în primele zile din luna mai
Meteorologii anunță ploi în toată țara în primele zile din luna mai
Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată prezența soldaților nord-coreeni în războiul din Ucraina
Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată prezența soldaților nord-coreeni în războiul din Ucraina
Mesajul ferm lansat de noul prim-ministru al Groenlandei
Mesajul ferm lansat de noul prim-ministru al Groenlandei
Homo Martianus: Ar putea oamenii evolua într-o nouă specie pe Marte?
Homo Martianus: Ar putea oamenii evolua într-o nouă specie pe Marte?
ProMotor prezintă episodul 73 din „Podcast cu Prioritate” cu Mădălina Mihai
ProMotor prezintă episodul 73 din „Podcast cu Prioritate” cu Mădălina Mihai
Oamenii de știință au surprins imagini în adâncuri cu o creatură bizară cu „codițe”
Oamenii de știință au surprins imagini în adâncuri cu o creatură bizară cu „codițe”
Un mesaj bizar a fost descoperit pe un obelisc egiptean vechi de peste 3.000 de ani
Un mesaj bizar a fost descoperit pe un obelisc egiptean vechi de peste 3.000 de ani
O specie de melc minuscul a fost botezată după Picasso
O specie de melc minuscul a fost botezată după Picasso
Un microorganism cu o abilitate remarcabilă trăiește în cele mai ostile lacuri ale Pământului
Un microorganism cu o abilitate remarcabilă trăiește în cele mai ostile lacuri ale Pământului
Un sudiu amplu a identificat 15 factori care favorizează demența timpurie
Un sudiu amplu a identificat 15 factori care favorizează demența timpurie
SANDA ȚĂRANU, executată penru cruciulița de la gât: „Ei m-au RETRAS…” | EXCLUSIV ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
SANDA ȚĂRANU, executată penru cruciulița de la gât: „Ei m-au RETRAS…” | EXCLUSIV ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Ce se întâmplă la nivelul creierului în timp ce blufezi la poker? O perspectivă neuroștiințifică (P)
Ce se întâmplă la nivelul creierului în timp ce blufezi la poker? O perspectivă neuroștiințifică (P)
Test de cultură generală. Care este cea mai veche țară din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai veche țară din lume?