Comportamentul Stelei Polare îi pune în dificultate pe astronomi

Steaua Polară este una dintre cele mai cunoscute stele şi asta datorită faptului că poziţia sa, în raport cu Polul Nord, permite orientarea în spaţiu  în lipsa unor instrumente specilizate: hartă, busolă sau GPS. Polaris, aşa cum au catalogat stronomii această stea, pulsează în mod regulat şi face parte dintr-un sistem binar, alături de o altă stea, mai palidă: Polaris B. Totuşi, după cum explică cercetătorii, nu există un consens asupra mărimii sau a distanţei dintre Pământ şi Polaris, notează Live Science.

„Pe măsură ce învăţăm mai multe, devine clar că înţelegem foarte puţin”, explică într-un articol recent o echipă de cercetători.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au dezvoltat o serie de metode prin care pot, de obicei, să afle o serie de informaţii despre stele. Astfel, una dintre acestea este cea a modelului evoluţiei stelare şi care implică studierea străulucirii unui astfel de obiect, a culorii şi ritmul în care acesta pulsează pentru a determina determina aspecte precum distanţa faţă de respectivul obiect, mărimea şi stagiul de evoluţie atins.

O ată metodă, care în cazul lui Polaris, dă rezultate diferite faţă de metoda evoluţiei stelare implică aplicarea legii gravitaţiei formulate de către Newton pentru a măsura masa celor două stele. Folisind această metodă, cercetătorii au stabilit că Steaua Polară are 3,45 mase solare, cu o marjă de eroare de 0,75 mase solare. Această valoare este diferită faţă de cea oferită de către modelul evoluţiei care spune că Polaris are aproximativ 7 mase solare.

Un alt aspect ciudat legat de sistemul Polaris este cel al vârstei, mai exact, pare că Polaris B este mai în vârstă faţă de Polaris. În mod obişuit, stelele din sistemele binare au aceiaşi vârstă.

Hilding R. Neilson, un astrofizician al Universităţii Toronto ia în calcul posibilitatea ca una dintre măsurători să fie eronată, dar, datele folosite par a fi de încredere astfel încât această posibilitate pare a fi redusă. El explică faptul că poziţia Stelei Polare şi distanţa acesteia fac ca pentru instrumentele ştiinţifice această să fie mult prea luminoasă pentru a fi măsurată corespunzător.

În ceea ce priveşte diferenţa de vârstă dintre cele două stele, dr. Neilson argumentează că poate fi exclusă posibilitatea ca steau principală a sistemului să fi trecut printr-o coloziune cu perechea sa iar forţele implicate să fi scos la suprafaţă material din nucleu, făcând astfel să pară că steau este mai tânără.

Studiul a fost publicat pe serverul arXiv.

Citeşte şi:

O serie de ”piramide chinezeşti” a fost construită pentru a se alinia cu Steaua Polară

Astronomii sunt uimiţi de ce se întâmplă acum cu Steaua Nordului. „Este ceva neaşteptat”

Astronomii au găsit un sistem binar care se învârte la viteze nemaiîntâlnite