NASA a descoperit accidental o gaură neagră aflată la 30.000 de ani-lumină
This browser does not support the video element.
Sonda OSIRIS-REx, care studiază asteroidul Bennu, a trimis către oamenii de ştiinţă de la NASA o serie de date care indică existenţa unei noi găuri negre la o distanţă de 30.000 de ani-lumină. Instrumentele sondei erau îndrepate către asteroid, dar, spectrometrul cu raze X a surprins o licărire care a corespuns respectivei găuri negre, la o extremitate a câmpului vizual al instrumentului, notează Science Alert.
Regolith X-Ray Imaging Spectrometer (REXIS), instrumentul care a surprins gaura neagră, a fost construit de către o echipă de studenţi care se specializează în domeniile legate de explorarea spaţială, fiind considerat o oportunitate de a oportunitate de a forma o nouă generaţie de cercetători.
Descoperirea găurii negre a avut loc în data de 11 noimbrie 2019, în timp ce REXIS studia asteroidul Benuu pentru a identifica eventualele raze X care ar putea proveni de la acesta. În schimb, oamenii de ştiinţă au identificat raze X care păreau a-şi avea originea de la o margine a asteroidului. „Verificările noastre iniţiale nu au arătat niciun obiect catalogat anterior în această poziţie în spaţiu”, explică Branden Allen, cercetător al Universităţii Harvard şi primul om de ştiinţă care a observat emisile de găurii negre.
„Detectarea acestei explozii de raze X este un moment important pentru echipa REXIS. Înseamnă că instrumentul nostru funcţionează aşa cum era de aşteptat şi la nivelul necesar instrumentelor ştiinţifice ale NASA”, explică Madeline Lambert, o studentă a MIT care a lucrat la REXIS.
Observarea exploziilor de raze X poate fi realizată doar din spaţiu şi asta datorită câmpului magnetic care înconjoară Pământul; oamenii de ştiinţă sunt de părere că explozia identificată în luna noimbrie a avut loc când aceasta se hrănea din steaua obişuită care o orbitează.
Citeşte şi: