Dificultăţile de învăţare nu corespund unor regiuni cerebrale specifice
This browser does not support the video element.
Studiile arată că, la nivel mondial, aproximativ 13-40% dintre copii şi adolescenţi au probleme legate de învăţare şi din această cauză au nevoie de ajutor suplimentar. Aceste dificultăţi pot fi asociate cu problemele de comportament şi, în cazurile în care sunt identificate de către un specialist, diagnosticul poate fi cel de dislexie, tulburarea limbajului, ADHD, disfraxia sau tublurarea spectrului autist.
În cazul acetor tulburări, experţii în neuroştiinţe au încercat să identifice regiunile specifice care ar putea fi implicate, studiile au demonstrat că în cazul acestor condiţii sunt implicate un număr mare de regiuni cerebrale. De execmplu, în cazul ADHD-ului, oamenii de ştiinţă au stabilit că apariţia acestuia este legată de aceste regiuni: cortexul cingulat anterior, nucleul caudat, pallidum, cerebelul, cortexul prefrontal, cortexul premotor şi majoritatea părţilor lobului parietal.
O echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge a propus o ipoteză care nu face parte din aceeaşi paradigmă: în cazul dificultăţilor de învăţare, conexiunile slabe joacă un rol important, nu anumite regiuni din creier, notează Medicalxpress.
„Oamenii de ştiinţă au susţinut de zeci de ani că există regiuni specifice ale creierului care prezic apariţia unei tulburări sau a unei dificultăţi de învăţare anume, dar noi am arătat că nu este cazul […] este mult mai important să aveţi în vedere modul în care aceste zone ale creierului sunt conectate, în special modul în care sunt conectate prin hub-uri. Severitatea dificultăţilor de învăţare a fost puternic asociată cu conectivitatea acestor hub-uri, considerăm că acestea joacă un rol cheie în schimbul de informaţii între zonele creierului”, explică dr. Duncan Astle, autor principal al studiului.
„Este mai bine să ne concentrăm la zonele lor de dificultăţi cognitive şi la modul în care acestea pot fi susţinute. De exemplu, folosind intervenţii specifice pentru îmbunătăţirea abilităţilor de ascultare sau a competenţelor lingvistice sau la intervenţii care ar fi bune pentru întreaga clasă, care ar viza reducerea efortului necesar memorării”, mai adaugă dr. Astle.
Aceste descoperiri, după cum explică cercetătorii, deschid perspectiva unor îngrijiri mai bune şi a reducerii stigmatului social care este pus asupra acestor copii. De asemenea, acest studiu poate explica de ce tratamentele medicamentoase s-au dovedit ineficiente în cazul unor condiţii precum ADHD-ul, care deşi au redus hiperactivitatea, nu au îmbunătăţit şi capacităţile cognitive sau îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe.
Studiul a fost publicat în Current Biology.
Citeşte şi: