Coronavirusul COVID-19 ar putea exista pentru o lungă perioadă de timp deoarece se răspândeşte precum gripa
Sindromul Respirator Acut Sever (SARS) din 2002-2003, în urma căruia au murit 774 de persoane, a dispărut la fel de repede pe cât a apărut. Mulţi se întreabă dacă şi în cazul COVID-19 situaţia va fi la fel.
Într-un interviu la postul de televiziune public din China şi citat de agenţia de presă Xinhua, Wang Chen, vicepreşedinte al Academiei Chineze de Inginerie, a explicat că SARS are o puternică transmisibilitate şi patogenitate, astfel că este destul de greu ca acest virus să supravieţuiască şi să continue să se răspândească în rândul oamenilor. Dacă virusul ucide gazda, moare şi acesta la rândul lui.
Wang Chen a precizat că este posibil ca virusul COVID-19 să se transforme într-o boală de lungă durată, precum gripa.
„Trebuie să fim pregătiţi pentru acest lucru”, a adăugat el. Acesta a punctat necesitatea studierii caracteristicilor biologice ale virusului şi instaurarea măsurilor corespunzătore pentru tratament şi prevenţie clinică, precum şi alte măsuri de prevenţie în viaţa de zi cu zi.
Potrivit lui Wang Chen, cercetarea ştiinţifică joacă un rol esenţial în înţelegerea coronavirusului COVID-19 şi pentru prevenirea şi controlul acestui virus.
COVID-19, mai aproape de gripă decât de SARS
Afirmaţiile vicepreşedintelui Academiei Chineze de Inginerie au fost făcute în aceeaşi zi în care un studiu, publicat în New England Journal of Medicine, arata că noul coronavirus se comportă mai degrabă ca gripa, şi nu ca alte virusuri din aceeaşi familie, precum SARS.
Efectuat de o echipă de oameni de ştiinţă chinezi, care au analizat 18 pacienţi din provincia Guangdong, infectaţi cu acest coronavirus, studiul a arătat că virusul COVID-19 se răspândeşte atât în tractul respirator superior, afectând mai mult nasul decât gâtul, cât şi în cel respirator inferior, la nivelul căilor respiratorii şi plămânilor, provocând în unele cazuri pneumonie severă.
Acest lucru înseamnă că se transmite mult mai repede decât s-a crezut anterior, precum gripa sau banala răceală. Spre desoebire, SARS a provocat infecţii numai în tractul respirator inferior, cele mai multe victime murind de pneumonie severă.
Dintre cei 18 pacienţi analizaţi, unul singur nu a prezentat simptomele infecţiei de coronavirus. Oamenii de ştiinţă au descoperit că nivelul de virus din saliva şi din secreţiile nazale ale acestuia erau similare cu ale celor care prezentau simptome precum febra. Acest lucru a indicat că indivizii asimptomatici pot transmite boala foarte uşor.
Coronavirusul (particulele de culoare galbenă), văzut la microscop
La unii dintre cei 17 pacienţi simptomatici, cercetătorii au descoperit că nivelul virusului a crescut la scurt timp după apariţia simptomelor, înregistrând cantităţi mai mari de COVID-19 în nas decât în gât, un model mai asemănător cu gripa decât cu SARS.
„Acest virus este clar mult mai capabil să se răspândească printre oameni decât orice alt coronavirus nou pe care l-am văzut vreodată. Este mult mai asemănător cu răspândirea gripei”, a afirmat Kristian Andersen, imunolog la Scripps Research din La Jolla (SUA), care nu a fost implicată în acest studiu şi care utilizează instrumente de secvenţiere a genelor pentru a depista focare de boli, potrivit Reuters.
Noua cercetare completează rapoartele medicale care precizau că virusul se poate transmite mai devreme în cursul infecţiei, oamenii de ştiinţă sugerând că pentru controlarea coronavirusului COVID-19 este necesară o abordare diferită faţă de cea folosită în cazul SARS, care a implicat în principal controlarea răspândirii într-un spital.