În 2019, observatoarele de unde gravitaţionale LIGO şi Virgo au fost folosite pentru a identifica, în premieră, un sistem binar, format dintr-o gaură neagră şi o stea neutronică care s-au ciocnit, notează Science Alert.
Într-o lucrare care urmează să treacă prin procesul de peer review, cercetătorii din cadrul colaborării ENGRAVE (ElectromagNetic counterparts of GRAvitational wave sources at the VEry Large Telescope) explică faptul că această coliziune, în mod straniu, nu o anume urmare.
Cercetătorii explică faptul că această lucrare nu neagă existenţa evenimentului S190814bv, numele dat ciocnirii dintre cele două obiecte, şi precizează că această colizune nu a produs o explozie de radiaţii electromagnetice, care sunt descoperite „la pachet” cu undele gravitaţionale. Oamenii de ştiinţă explică faptul că radiaţia electromagentică este omologul valurilor gravitaţionale.
„Acest lucru ar putea însemna că: nu a existat niciun omolog ,poate gaura neagră a înghiţit steaua de neutroni cu totul; sau exista un omolog, dar era prea slab pentru noi să îl detectăm; [sau] a existat un omolog pe care l-am ratat, poate unul dintre tranzitorii pe care îi vedem îi vedem în observaţiile noastre şi am exclus că era de fapt ceea ce căutam”, explică Morgan Fraser, fizician al Universităţii Dublin.
Ambele obiecte implicate în colizune, gaura neagră şi steau neutronică, reprezintă rămăşiţele extrem de dense ale unei foste stele; iar un astfel de eveniment ar permite cu ajutorul radiaţiilor electromagnetice, care nu au fost identificate, să ofere o serie de răspunsuri legate de interiorul steleor neutronice.
Oamenii de ştiinţă explică faptul că chiar şi în posibilitatea în care evenimentul S190814bv nu a fost o coliziune între o stea neutronică şi o gaură neagră, tot reprezintă o oportunitate importantă de învăţare şi asta datorită faptului că încearcă să identifice de o coliziune în care unul sau ambele obiecte ating limitele superioare sau inferioare ale existenţei. Mai exact, astrofizicienii caută colizuni în care sunt implicate stele neutronică care sunt la limita superioară de 2,5 mase solare sau găuri negre care se află la limita inferioară de 5 mase solare.
Studiul a fost publicat pe serverul arXiv şi urmează să fie publicat în Astronomy & Astrophysics.
Citeşte şi:
O a doua coliziune dintre două stele neutronice a fost detectată de astronomi – FOTO
10 lucruri impresionante despre găurile negre. Cât trăiesc, de fapt, acestea?