Cercetătorii au reuşit să sintetize veninul de şarpe cu ajutorul unor glande crescute în laborator
Cercetătorii de la Universitatea Utrecht, Olanda, au reuşit, în premieră, să producă venin de şarpe cu ajutorul unor organoide, glande, crescute în laborator. Oamenii de ştiinţă care au colaborat în cadrul acestui proiect sunt de părere că realizarea lor reprezintă o evoluţie a metodelor de producere a anti-veninului, notează Science Alert.
„Peste 100.000 de oameni mor din cauza muşcăturilor de şarpe în fiecare an, mai ales în ţările în curs de dezvoltare”, explică biologul molecular Hans Clevers. El mai adaugă: „Cu toate acestea, metodele de fabricare a antiveninului nu s-au schimbat încă din secolul al XIX-lea”.
Pentru a produce venin asemănător cu cel al şerpilor din specia Aspidelaps lubricus cowlesi şi a altor şapte specii, cercetătorii au folosit organoidel, adaptate să aibă temeraturi similare cu cele ale reptilelor. Tehnica folosită de către oamenii de ştiinţă a inclus o combinaţie de celule colectate de la embrioni de şarpe şi gel cu factori de creştere, la care nu au fost adăugate celule stem.
În timp, celuele au început să se dividă şi să formeze structuri din care oamenii de ştiinţă au putut colecta veninul. Cercetătorii au identificat cel puţin patru tipuri de celule în aceste glande artificiale, petidele produse de către acestea având proprietăţi asemănătoare cu cele ale veninului produs de către şerpi.
”Ştim din alte sisteme secretorii, cum ar fi pancreasul şi intestinul, că tipurile de celule specializate fac subseturi de hormoni […] Acum am văzut pentru prima dată că acesta este şi cazul toxinelor produse de celulele glandele are produc venin în cazul şerpilor”, explică biologul Joep Beumer.
Folosirea veninului de şarpe datează din perioada Greciei Antice, în prezent, o serie de medicamente folosite pentru cancer sau oprirea hemoragiilor folosesc compuşii care pot fi găşiţi în veninul de şarpe.
Studiul a fost publicat în Cell.
Citeşte şi:
Un grup de cercetători a aflat de ce cobrele au dezvoltat veninul letal