Un nor gigantic de gaz din care se formează stele este cea mai mare structură de acest fel din Calea Lactee

Sonda spaţială Gaia, lansată de către Agenţia Spaţială Europeană, i-a ajutat pe astronomi să descopere una dintre cele mai mari structuri din galaxia noastră: un nor de gaz cosmic din care se formează noile stele din Calea Lactee, notează Science Alert. 

Acestă descoperire pune într-o perspectivă mai mare munca depusă în anul 1879 de către astronomul Benjamin Gould, care a descoperit o strucutră care se întindea pe o distanţă de aproximativ 3.000 de ani-lumină şi care era formată din gaze şi praf cosmic. Datele colectate de către telescopul Gaia arată că norul descoperit de către Gould face parte dintr-o structură mult mai mare care are o lungime de 9.000 de ani-lumină, 400 ani-lumină lăţime şi care se extinde 500 de ani-lumină deasupra şi sub planul galactic.

Credit foto: WorldWide Telescope/Alyssa Goodman

Această nouă structură gigantică a fost numită Valul Radcliff, fiind botezată după Institutul Radcliff din cadrul Universităţii Harvard, unde a fost desfăşurat studiul unde a avut loc descoperirea acestuia. Oamenii de ştiinţă care au colaborat în cadrul acestui proiect explică faptul că această structură masivă este cea mai mare „creşă” de stele din Calea Lactee, dar nu este nici pe departe una dintre cele mai mari structuri din galaxia noastră, bulele Fermi atingând chiar şi 50.000 de ani-lumină.

„Niciun astronom nu se aştepta să trăim alături de o colecţie de gaz uriaşă, asemănătoare valurilor – sau că aceasta formează braţul local al Căii Lactee […] Am fost complet şocaţi când ne-am dat seama cât de lung şi drept este Valul Radcliffe, privind în jos deasupra ei în 3D – dar cât de sinusoidă este atunci când este privită de pe Pământ. Existenţa valului ne obligă să ne regândim înţelegerea structurii tridimensională a Căii Lactee”, explică astronomul Alyssa Goodman, co-autoare a descoperiri din cadrul Institutului Smithsonian şi directoare a Programului de Ştiinţă a Institutului Radcliffe.

Studiul a fost acceptat pentru publicare în revista Nature.

Citeşte şi: