„Problema celor trei corpuri” este considerată una dintre cele mai vechi probleme ale astroficizii. Timp de sute de ani, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice o modalitate eficientă prin care pot fi calculate traiectoriile a trei obiecte pronind de la masa şi viteza lor iniţială, în conformitate cu legile lui Newton. Un studiu recent, care se concentrează pe o particularitate a acestei probleme, modul în care un sistem cu trei corpuri se transformă într-un sistem binar, susţine că răspunsul este aproape, notează Science Alert.
Această problemă a fost postulată prima dată de către Isaac Newton în 1687, pornind de la situaţia Soarelui, Pământului şi a Lunii, folosindu-se de formulele matematice din spatele legilor mecanicii clasice pe care a creat-o. Totuşi, chiar şi pentru Newton problema s-a dovedit a fi prea complicată, folosind ecuaţiile propii. Echipa care a înaintat acest studiu a folosit o soluţie statistică pentru a identifica cele mai probabile răspunsuri care acoperă tranziţia de la un sistem cu trei obiecte la un sistem cu două obiecte.
„Când am comparat predicţiile noastre cu modelele generate de computer ale mişcările lor reale, am constatat un grad ridicat de precizie”, explică astrofizicianul Nicholas Stone de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Înţelegerea modului în care are loc trecerea de la trei la două obiecte se dovedeşte a fi de o importanţă crucială pentru astrofizică şi ştiinţele asociate. „Să luăm exemplul a trei găuri negre care se orbitează reciproc”, spune Stone. „Orbitele lor vor deveni inevitabil instabile şi chiar şi după ce una dintre ele va fi dată afară, relaţia dintre găurile negre supravieţuitoare este foarte interesantă din punct de vedere ştiinţific”.
Studiul a fost publicat în Nature.
Citeşte şi: