Home » Știință » Astronomii au confirmat existenţa planetelor cu o densitate asemănătoare vatei de zahăr

Astronomii au confirmat existenţa planetelor cu o densitate asemănătoare vatei de zahăr

Publicat: 22.12.2019
Aceste planete pot fi la fel de mari precum Jupiter, dar au doar 1% din masa acestuia.

Universul este un loc foarte mare, ceea ce înseamnă că undeva, cândva fenomene şi obiecte pe care oamenii de ştiinţă le-ar considera imposibile sau improbabile pot apărea. Un studiu recent a demonstrat că unele exoplanete care au o masă redusă şi un volum foarte mare pot exista, notează Science Alert.

Aceste planete, pe care astronomii le-au comparat cu vata de zahăr, pot avea un volum comparabil cu Jupiter, dar doar 1% din masa acestuia, densitatea acestora fiind de aproximativ 0,1 grame pe centimetru cubic.

„Ne oferă o oportunitate de a studia lumi care sunt foarte diferite de ale noastre, dar care ne ajută să plasăm planetele din sistemul nostru solar într-un context mai larg”, explică Zachory Berta-Thompson, expert în exoplanete al Universităţii Colorado, Statele Unite ale Americii.

Credit foto: NASA/ ESA/ STScI

În cadrul acestui studiu au fost descoperite doar trei dintre aceste planete „pufoase”, acestea orbitând în jurul stelei Kepler 51. Acestea au fost descoperite pentru prima dată de către Telescopul Hubble în anul 2012, cu ajutorul metodei tranzitului, ceea ce le-a permis oamenilor de ştiinţă să obţină o serie de informaţii legate de compoziţia atmosferelor. Totuşi, datele rezultate din analiza datelor lungimilor de lumină a dus la o serie de date care nu se potriveau. Analizele suplimentare au dovedit că respectivele lungimi de undă proveneau de la o atmosferă plină de hidrogen, heliu şi  metan, acesta din urmă fiind o piedică în observaţiilor iniţiale datorită capacităţii de a reflecta lumina ultravioletă.

Astronomii au stabilit faptul că atmosfera acestei planete se dezintegrează într-un ritm foarte rapid în spaţiu. De asemenea, oamenii de ştiinţă sunt de părere că această stare „pufoasă” reprezintă o etapă intermediară în evoluţia acestor trei planete. Cel mai probabil, peste mlioane de ani, aceste planete vor intra în clasa planetelor mini-Neptun, cel mai răspândit tip de planetă din galaxia noastră.

Studiul a fost publicat pe serverul arXiv şi urmează să fie publicat în The Astronomical Journal.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...