Câinii reduc riscul de schizofrenie
Un studiu al Facultăţii de Medicină a Universităţii John Hopkins, Statele Unite ale Americii, a ajuns la concluzia că persoanele care s-au bucurat de compania unui câine în primii ani de viaţă prezintă un risc mai scăzut de a suferi de schizofrenie la maturitate, notează Science Daily.
„Tulburările psihiatrice grave au fost asociate cu modificări ale sistemului imunitar legate de expunerile de mediu în viaţa timpurie şi, deoarece animalele de companie sunt adesea printre primele lucruri cu care copiii au un contact strâns, a fost logic să explorăm posibilităţile unei conexiuni între aceştia”, explică dr. Robert Yolken, profesor de Neurovirusologie Pediatrică al Universităţii John Jopkins.
În cadrul acestui studiu, echipa condusă de către dr. Yolkne a urmărit relaţia dintre expunerea la animale de companie, câini şi pisici, în primii 12 ani de viaţă şi un potenţial diagnostic de schizofrenie la maturitate. Cercetătorii au observat că, din punct de vedere statistic, cei care au avut un câine în prima parte a vieţii au un risc mai mic de schizofrenie. Totuşi, în ceea ce priveşte tulburările bipolare, corelaţia nu pare să se păstreze în cazul câinilor sau în cazul pisicilor.
În cadrul acestui studiu au fost colectate date de la 1.371 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, dintre care 396 au fost diagnosticate cu schizofrenie şi 381 cu tulburare bipolară. Aceştia au completat o serie de chestionare în cadrul cărora s-a stabilit profilul lor socio-economic şi în care au fost întrebaţi dacă şi în ce măsură au fost expuşi prezenţei unui animal de companie în copilărie, cercetătorii fiind interesaţi de prezenţa pisicilor şi a căţeilor.
Cercetătorii au stabilit legătura statistică între prezenţa unui căţel în primii ani de viaţă şi riscul de schizofrenie, mecanismul exact prin care se întâmplă asta fiind încă vag înţeles. „Există mai multe explicaţii plauzibile pentru acest posibil efect „protector” de la contactul cu câinii – poate ceva din microbiomul canin care este transmis oamenilor şi stimulează sistemul imunitar sau împiedică o predispoziţie genetică la schizofrenie”, explică dr. Yolken.
Studiul a fost publicat în PLOS ONE.
Citeşte şi: