În jurul găurilor negre supermasive ar putea să se formeze mii de planete

În general, găurile negre par a fi o poveste ştiinţifică relativ simplă: obiectele sunt distruse şi absorbite odată cu apropierea de acestea; iar singurele moduri în care acestea mai pot interacţiona cu Universul este prin radiaţiile Hawkins şi prin undele gravitaţionale. Este o poveste simplă şi uşor de înţeles.

 Un studiu teoretic recent al unor unor astrofizicieni de la Observatorul Astronomic Naţional al Japoniei complică povestea aceasta. Calculele acestora sugerează că materia şi energia din jurul unei găuri negre supermasive, precum Sagittarius A*, ar putea da naştere câtorva mii de sisteme planetare masive, notează Science Alert.

• Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa…
• Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung

„Calculele noastre arată că zeci de mii de planete cu o masă de zece ori mai mare decât cea a Pământului s-ar putea forma la o distanţă de 10 ani-lumină de o gaură neagră […] În jurul găurilor negre pot exista sisteme planetare masive”, explică astronomul Eiichiro Kokubo.

Astronomii au plecat de la modelul formării planetelor, pe care l-au adaptat unei găuri negre, care, în acest caz, se comportă precum o stea tânără. Astfel, în jurul găurilor negre supermasive se află discurile de acreţie, formate din materia pe care gravitaţia găurii negre o atrage spre aceasta. Materia aceasta ar putea să se adune de-a lungul timpului, datorită forţelor electrostatistice, şi de-a lungul milioanelor de ani poate apărea o clasă de planete gigantice, datorită abundenţei de material protoplanetar. 

În prezent, cercetătorii nu au la dispoziţie mijloacele necesare pentru a-şi testa teoria, dat fiind faptul că şi o simplă imagine a unei găuri negre se poate dovedi a fi o sarcină foaarte complexă. Totuşi, pe viitor, cercetătorii japonezi nu exclud posibilitatea ca acest studiu să pună bazele unor noi modalităţi de identificare a exoplanetelor.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi: