Stenturile şi operaţiile de bypass oferă beneficii limitate pentru bolnavii de inimă. Concluziile după analizarea a milioane de oameni

19 11. 2019, 09:06

Studiul, realizat pe milioane de pacienţi, readuce în prim plan o controversă veche. Medicii şi cercetătorii dezbat de ani de azi care este cel mai bun mod de a trata boala coronariană, care apare atunci când arterele coronare se îngustează din cauza formării plăcilor de aterom, potrivit Mediafax.

Tratamentul standard presupune implantarea de stenturi – tuburi metalice sau din plastic care ţin deschise arterele înfundate – sau operaţiile de bypass coronarian.

Noul studiu, efectuat riguros şi pe un număr mare de pacienţi, arată că aceste două metode pot salva viaţa persoanelor cu afecţiuni ale inimii, dar nu sunt mai eficiente decât medicamentele carre reduc colesterolul sau trecerea la un mod de viaţă mai sănătos. „Nu vei prelungi viaţa pacientului (folosind cele două metode – n.e.)”, a declarat Judith Hochman, profesor la New York University Grossman School of Medicine şi cercetătorul care a condus echipa care a realizat studiul.

Totuşi, cercetarea a arătat că stenturile şi operaţiile de bypass coronarian sunt mai eficiente în combaterea durerii pentru persoanele care suferă de angină pectorală, cauzată de scăderea fluxului sanguin către inimă.

Studiul a fost prezentat la conferinţa anuală a organizaţiei American Heart Association.