A fost descoperit un nou biomarker al prezenţei cancerului
Studiile şi practica medicală au dovedit faptul că biomarkerii care semnalează faptul că o persoană suferă de cancer variază de la pacient la pacient, identificarea unor proteine, enizme sau molecule care să fie folosite în toate cazurile fiind un porces anevoios. Totuşi, o echipă de cercetători de la Universitatea Huston este de părere că a identificat o proteină care poate semnala o diviziune neobişnuită a celulelor şi care ar putea permite dezvoltarea unor medicamente care să distrugă toate celulele canceroase stem, notează Medicalxpress.
Studiile au arătat că toate tumorile canceroase prezintă un mic număr de celule rezistente la medicamente, cu un potenţial de metastază foarte ridicat şi care sunt răspunzătoare pentru 90% dintre decesele cauzate de către cancer. Aceste celule sunt numite de către specialişti celule stem canceroase.
„Am găsit un nou biomarker, plectina proteică, în celulele stem canceroase. Credem că plectina poate fi un biomarker mai comun care ar putea duce la dezvoltarea unei game mai largi de medicamente”, a explicat dr. Gomika Udugamasooriya. „Plectina este o proteină structurală, predominant intracelulară, dar a cărei translocare pe suprafaţa celulară este legată de invazia şi metastazarea celulelor canceroase”, a mai adăugat acesta.
În mod obişnuit, cercetătorii lucrează în două etape: identificarea unui biomarker şi apoi dezvoltă un medicament împotriva acestuia. Dr. Udugamasooriya a ales o „scurtătură”, mai exact el a trecut prin amândoi paşii în paralel. Astfel, el a dezvoltat 400.000 de compuşi chimici sintetici, peptoide, pe care le-a testat în laborator. Cu ajutorul acestor teste, cercetătorii au identificat plectina ca fiind biomarker unic al cancerului.
„Studiile noastre arată atât corelaţii genotipice, cât şi fenotipice, între plectină şi celulele stem ale cancerului pulmonar, precum şi asocierea expresiei ridicate a plectinei cu supravieţuirea slabă a pacientului în adenocarcinomul pulmonar, identificând potenţial plectina ca biomarker pentru celulele stem ale cancerului pulmonar”, au explicat cercetătorii.
„Oamenii de ştiinţă încearcă cu disperare să găsească modalităţi de a trata aceste celule stem încăpăţânate de cancer pentru a eradica tumorile. Prezicem că plectina va fi o ţintă a medicamentelor mai frecventă decât cele actuale, deoarece toate tumorile vor să se răspândească”, explică dr. Udugamasooriyaa.
Studiul a fost publicat în jurnalul Scientific Reports.
Citeşte şi: