Un studiu a identificat un nou mecanism care duce la apariţia Parkinson
Cercetătorii de la Universitatea Rockefeller, New York (Statele Unite ale Americii), au identificat indicii care arată că în cazul bolilor neurodegenerative, precum Parkinson, anumite grupuri de neuroni sunt dezactivate, notează Medicalxpress. În mod obişnuit, studiile plecau de la ipoteza că grupurile de neuroni care erau implicate în apariţia şi evoluţia maladiilor neurodegenerative pur şi simplu mureau.
În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au aflat că acei neuroni care sunt dezactivaţi eliberează o serie de substanţe care duc la dezactivarea neuronilor activi din jurul lor. Această reacţie în lanţ pare a fi cea care este răspunzătoare de reducerea capacităţilor fizice şi mentale, simptome asociate Parkinsonului.
În corpul uman există o multitudine de celule inactive. În general sunt acele celule care îşi blochează activitatea atunci când ADN-ul din interiorul lor a fost copiat în mod necorspunzător. Acest mecanism are rolul de a împiedica dezvoltarea şi replicarea celulelor anormale, fiind astfel un mecanis împotriva cancerului.
Acest proces, numit senescenţă celulară, nu afectează, în mod obişnuit, celulele neuronale deoarece aceste celule nu se mai divid odată ce au atins pragul maturităţii. Totuşi, după cum a arătat acest studiu, neuronii care produc dopamina, care joacă un rol important în mişcare, memorie şi motivaţie pot deveni inactivi.
Cercetătorii au aflat că proteina SATB1, specifică neuronilor care produc dopamină, are o concentraţie mai mică în cazul persoanelor care suferă de Parkinson. Prin studierea informaţiilor genetice, oamenii de ştiinţă au aflat că acei neuroni ale căror gene blochează producerea de SATB1 duc la inflamarea şi dezactivarea neuronilor din jurul lor. O astfel descoperire deschide posibilitatea producerii unor noi medicamente şi terapii pentru pacienţii cu Parkinson.
Studiul a fost publicat în Cell Stem Cell.
Citeşte şi: