Terapiile holistice pot ateuna durerea în cazul persoanelor care folosesc opioidele ca tratament
Un studiu recent a făcut o trecere în revistă a literaturii care tratează rolul terapiilor minte-corp în cazul durerilor pentru care medicii prescriu opioide. Cercetătorii au ajuns la concluzia că anumite practici pot duce la o reducere a durerii pe care pacienţii cărora le-au fost prescrise opioide o experimentează şi chiar o scădere a consumului de astfel de calmante, notează Medicalxpress.
„Aceste descoperiri sunt esenţiale pentru practicanţii din domeniul sănătăţii medicale şi comportamentale, atunci când lucrează cu pacienţii pentru a determina cele mai bune şi mai eficiente tratamente pentru durere”, explică Eric Garland, autor principal al studiului, decan în cadrul Universităţii Utah şi director al Centrului pentur Mindfulness şi Medicină Integrativă.
Dr. Garland explică faptul că terapiile minte-corp sunt folosite pentru modificarea comportamentelor şi a modului în care creierul funcţionează în speranţa că se va ajunge la o creşterea a calităţii stării de sănătate şi a vieţii. Printre terapiile minte-corp, Garland enumeră: mindfulness, hipnoza, relaxarea, imaginaţia ghidată, sugestia terapeutică şi terapiile cognitiv-comportamentale.
Oamenii de ştiinţă au examinat peste 4.200 de articole, din care au selectat 60 de studii randomizate controlate care abordau rolul terapiilor minte-corp asupra utilizării opioidelor în tratarea durerilor dintr-o perspectivă psihologică. În aceste 60 de studii au fost adunate date d ela 6.400 de participanţi. Variabilele pe care cercetătorii căutat în articolele selectate priveau tipul durerii experimentate de către pacienţi, de scrută durată sau cronică; tipul terapiilor folosite şi efectul acestora asupra durerii şi utilizării opioidelor.
Datele colectate în cadrul acestei analize arată că meditaţia, mindfulness, hipnoza, sugestia terapeutică şi terapiile cognitiv-comportamentale duceau la o reducerii a senzaţiei de durere pe care participanţii studiilor o experiementau şi chiar implicau şi o reducere a consumului de opioide. Cercetătorii au vrut să sublinieze că două dintre cele 60 de studii selectate au arătat un efect contrat, terapiile minte-corp fiind corelate cu o creştere a consumului de opioide.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că terapiile minte-corp s-au dovedit eficiente în scăderea intensităţii durerilor temporare, precum cele cauzate de diferite proceduri medicale, de asemenea, aceste terapii s-au dovedit a fi eficienta şi în cazul durerilor cronice. Din această cauză, oamenii de ştiinţă au subliniat faptul că meditaţia hipnoza şi celelalte terapii minte-corp pot fi integrate cu uşurinţă în practica medicală standard.
Dat fiind faptul că terapiile holistice folosesc, în general, tehnici mentale, acestea sunt mult mai accesibile pacienţilor după finalizarea terapiilor convenţionale. Dintre aceste terapii, cercetătorii subliniază că meditaţia şi tehnicile cognitiv-comportamentale tind să fie cele mai eficiente, asta datorită că sunt accesibile pe scară largă.
Articolul a fost publicat în JAMA Internal Medicine.
Citeşte şi:
O oră de meditaţie este mai eficientă în reducerea durerii decât morfina!
Meditaţia poate îmbunătăţi funcţionarea sistemului imunitar
Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când medităm? Rezultatul surprinzător al unui studiu (FOTO)
Ştiinţa confirmă: meditaţia poate ajuta împotriva anxietăţii şi poate reda sănătatea cardiovasculară