Universul este sferic, susţine un studiu recent
În timp ce în anumite grupuri se discută despre forma Pământului, o echipă de cercetători formată din dr. Eleonora Di Valentino (Universitatea Manchester, Marea Britanie), dr. Joseph Silk (Universitatea John Hopkins, SUA) şi Alessandro Melchiorri (Universitatea Geneva, Elveţia), a ajuns la concluzia că Universul este sferic, notează Science Alert.
Teoriile care se bucură de cel mai mult sprijin în comunitatea ştiinţifică susţin că Universul este întins şi atunci când un fascilul de fotoni este proiectat în vid acesta va continua în linie dreaptă. Totuşi, acest nou studiu argumentează că Universul este curbat şi închis, fiind asemănător cu o minge care este umflată. Ce înseamnă asta? Conform oamenilor de ştiinţă, acelaşi fascicul de fotoni se va întoarce către punctul de origine.
O astfel reinterpretare a formei Universului implică o schimbare a paradigmei în care este gândit modelul cosmologic standard, explică dr. Eleonora Di Valentino.
Dovada curburii Universului se află în modul în care gravitaţia influenţează modul în care se propagă lumina, fenomen pe care Albert Einstein îl numeşte „efectul de lentilă gravitaţională”. Conform cercetătorilor, lumina care arată curbura Universului este reprezentată de către radiaţia cosmică de fundal, radiaţia electromagnetică care care a fost produsă la 380.000 ani după Big Bang.
Folosind datele oferite de către satelitul Plank al agenţiei spaţiale europene, care poate „bloca” toate celelelte lumini din Univers, cercetătorii au aflat că radiaţia cosmică de fundal prezintă un efect de lentilă gravitaţională mai pronunţat faţă de ceea ce prezice modelul cosmologic standard.
„Un Univers închis poate oferi o explicaţie fizică pentru acest efect, radiaţia cosmică de fundal obsevând cu ajutorul satelitului Planck, prezentând o curbură pozitivă a Universului cu o precizie de 99%”, au scris cercetătorii în studiul lor.
Modelul unui Univers curbat poate explica anomaliile legate de efectul de lentilă gravitaţională a radiaţiei de fundal, dar prezintă anumite limite în ceea ce priveşte constanta Hubble, rata de expansiune a Universului. După cum arată studiile recente, măsurătorile diferitelor echipe tind să nu corespundă, iar un Univers sferic ar îngreuna şi mai mult calculele.
În prezent, cea mai importantă dovadă legată de curbura Universului este reprezentată de anomaliile în măsurarea radiaţiei cosmice de fundal, în timp ce restul studiilor şi observaţiilor susţin teoriile unui cosmos întins. „Măsurătorile viitoare sunt necesare pentru a clarifica dacă discordanţele observate se datorează sistematicii nedetectate sau fizicii noi sau pur şi simplu sunt o fluctuaţie statistică”, au scris cercetătorii în studiul lor.
Studiul a fost publicat în Nature Astronomy.
Citeşte şi: