Există o legătură între predispoziţia către consumul de alcool şi dimensiunea creierului?
Diferite studii au surprins faptul că consumul de alcool este asociat cu un volum mai mic al creierului şi au concluzionat că între acestea există o relaţie negativă. Astfel, consumul de alcool ar duce la reducerea volumului creierului, cel puţin în anumite regiuni. Dar, un studiu recent desfăşurat de către cercetătorii de la Washington University pune la îndoială această teorie, explicând faptul că în spatele celor două există o serie de factori genetici comuni, notează Medicaxpress.
„Rezultatele noastre sugerează că asocierile dintre consumul de alcool şi volumul redus al creierului sunt atribuite factorilor genetici împărtăşiţi”, explică dr. Ryan Bogdan, autor al studiului şi profesor de psihologie şi ştiinţe ale creierului în cadrul Universităţii Washington. „Volumul cerebral mai mic în anumite regiuni poate predispune o persoană la un consum mai mare de alcool”, a mai explicat acesta.
Acest sudiu se fundamentează pe datele longitudinale şi familiale din trei studii independente de imagistică cerebrală – inclusiv compararea comportamentelor legate de consumul alcoolului la gemeni şi non-gemeni şi analiza expresiei genice folosind ţesutul creierului postmortem.
„Studiul nostru oferă dovezi convergente că există factori genetici care duc atât la volume mai mici de materii cenuşii, cât şi la consumul crescut de alcool”, explică dr. David Baranger, autor al studiului. „Aceste descoperiri nu reduc ipoteza conform căreia consumul de alcool poate reduce şi mai mult volumele de materie cenuşie, dar sugerează că volumele creierului au început să fie mai mici pentru a începe. Astfel, volumul creierului poate servi, de asemenea, ca marker biologic pentru variaţii ale genelor legate de o predispoziţie ridictă pentru consumul de alcool”, mai adaugă acesta.
Cercetătorii au aflat că predispoziţia genetică pentru un consum ridicat de alcool este ridicată de către genele care se manifestă în cazul unor regiuni specifice din creier, conducând spre teoria că volumul de materie cenuşie din cortexul frontal poate fi determinată de către riscul genetic pentru consumul de alcool.
Pe lângă faptul că predispoziţia către consumul de alcool împărtăşeşte o serie de markeri genetici cu un volum mai redus al ţesutului cerebral şi că în timp poate duce la la un cerc vicios în care alcoolul duce la o reducere a mărimii creierului şi vice versa, cercetătorii sunt de părere că descoperirile lor pot fi extinse şi în cazul altor substanţe care fac obiectul dependenţelor şi asta datorită faptului că acestea ar putea să împărtăşească aceeaşi predispoziţie genetică.
Studiul a fost publicat în Biological Psychiatry.
Citeşte şi: