DUNE ar putea oferi informaţii importante despre neutrinii solari
Într-un studiu recent, o echipă de cercetători de la Universitatea Ohio explică faptul că DUNE ar putea să îi ajute pe cercetători să realizeze o serie de descoperiri fundamentale legate de neutrinii solari, notează Phys.
Deep Underground Neutrino Experiment (DUNE) reprezintă produsul unei colaborări ştiinţifice internaţionale care este orientată spre studierea neutrinilor, a degradării protonilor şi a altor particule şi fenomene asociate celor două.
În ultimii ani, studierea neutrinilor a înregistrat o creştere seminificativă a numărului de cercetători interesaţi de acest subiect. „Din câte ştim, neutrinii sunt particule elementare, ceea ce înseamnă că nu sunt compuse din bucăţi mai mici”, afirmă Francesco Capozzi, unul dintre cercetătorii care au efectuat studiul. Aceste particule nu au nicio sarcină electrică, deci nu pot interacţiona electromagnetic prin forţa care ţine electronii şi protonii împreună într-un atom.
Capozzi explică faptul că neutrinii oferă informaţii despre zone din spaţiul cosmic la care, prin mijloacele convenţionale, oamenii de ştiinţă nu au acces . O astfel de zonă despre care neutrinii oferă informaţii este centrul Soarelui, calculele arătând că 60 de miliarde de electron neutrino pe centimetru pătrat ajung în pe suprafaţa Terrei. Aceştia ar putea să ne ofere informaţii în timp real legate de fenomenele care au loc în interiorul şi pe suprafaţa Soarelui.
„Există chiar neutrini care s-au propagat liber prin univers încă de la aproximativ o secundă după Big Bang, care poartă amprentele universului primordial”, a spus Capozzi. Cu toate acestea, încă nu am putut să le detectăm.
Studiul a fost publicat în Physical Review Letters.
Citeşte şi: