Home » Știință » Descoperire neaşteptată făcută de misiunea Voyager la marginea Sistemului Solar

Descoperire neaşteptată făcută de misiunea Voyager la marginea Sistemului Solar

Descoperire neaşteptată făcută de misiunea Voyager la marginea Sistemului Solar
Publicat: 11.10.2019
Misiunea Voyager, aflată la marginea sistemului nostru solar, a măsurat presiuni mai mari asupra particulelor aflate în acea regiune.

Folosind datele oferite de misunile Voyager, oamenii de ştiinţă de la NASA au stabilit că particulele care se află la marginea sistemului nostru solar sunt supuse unor presiuni mai mari faţă de cele pe care ei le preconizau anterior, notează Science Alert.

Astronomul Jamie Rankin, de la Universitatea Princeton, explică că această măsurătoare indică faptul că atunci când au fost realizate primele calcule oamenii de ştiinţă nu au anticipat anumite influenţe care pot apărea la periferia sistemului nostru solar şi că aceste omisiuni ar putea explica diferenţele dintre teorie şi realitatea măsurată de Voyager.

Astronomul explică faptul că este posibil ca unele particule să nu fi fost incluse în calculele cercetătorilor sau că temperatura din acea regiune să fie mai mare faţă de ce prezic modelelele actuale.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că Soarele elimină, în diferite cantităţi, nor de plasmă de pe suprafaţa sa, fenomen numit vânturi solare. Îm momentul când plasma părăseşte suprafaţa solară, aceasta are viteze foarte mari, dar care, după 14 miliarde de kilometri, la periferia sistemului nostru solar, viteza scade considerabil, particulele având viteze subsonice. Această bulă din particule este delimitată de către influenţa „vecinilor” noştri cosmici, dând naştere heliopauzei. În afara heliopauzei, oamenii de ştiinţă teoretizează că presiunea particulelor ar trebui să atingă un punct de echilibru.

Datorită Voyager 1 şi 2, oamenii de ştiinţă de la NASA au putut să realizeze o măsurătoare la faţa locului pentru a afla care este valoarea presiunii la care sunt supuse particulele la marginea sistemului solar. Datele transmise de către cele două sonde oferă o imagine mai bună în ceea ce priveşte evoluţia heliosferei şi a spaţiului interstelar.

Datele oferite de către cele două sonde indică că presiunea la care sunt supuse particulele este de 267 femtopascali, extrem de puţin în comparaţie cu  presiunea atmosferică de pe Terra. De asemenea, cercetătorii au putut determina şi viteza pe care sunetul o atinge în acea regiune, 314 kilometri pe oră, de 1.000 de ori mai rapidă faţă de cea a sunetului în atmosfera noastră.

Studiul citat a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase